Ce are ea si nu am eu

13:16:00 4 Comments A+ a-


La radio, in masina, am tot auzit refrenul acesta "Ce are ea si nu am eu", am auzit pustoaice in parc lalaind melodia asta cu castile in urechi si cu tigara in mana, bosumflate si visatoare.

Cand mai faceam si mici joburi de make-up artist, nu o data mi se cerea sa machiez "ca pe cineva", persoana imi arata poza sau imi mentiona numele divei cu care isi dorea asemanarea. Da, am avut multe cereri de Kardashian, dar si de vedete autohtone de care habar nu aveam si a trebuit sa deschid Google sa ma lamuresc.

Imi aduc aminte de studentie si de primele sutiene buretate. Imi aduc aminte de primele gloss-uri care chipurile iti faceau buzele mai mari. De cremele care iti promiteau ca sterg celulita sau maresc sanii. De pastilele de slabit pe care chiar le cumparam desi nu aveam nici 50 de kilograme. Stupid si cliseistic, ca si femeie stai sub povara unor cerinte ce te duc tot timpul sa cauti sa fii mai aproape de un ideal inexistent si nedorit de fapt.

Rasfoiam revistele frantuzesti pentru femei si priveam pozele femeilor din reclamele la creme de fata. O colega de liceu imi zice "pai sunt date cu fond de ten".Puteti sa radeti, dar am intrebat " ce e ala fond de ten?". A doua zi, colega mi-a adus si mi-a aratat o sticluta cu o chestie cremoasa si bej si mi-a zis ca asta se pune pe fata ca sa acopere tot. Si totusi am zis "dar ele fac reclama la crema de fata, uite ce naturale sunt, cum sa fie cu fond de ten?". Nu stiam atunci ca pe langa fondul de ten era o gramada de editare, de maiestrie de a poza, lucruri care duceau catre un ten ireal de curat si luminos.
Am incercat sa imi fac fond de ten singura, mixand crema Nivea sau Gerovital cu niste pudra pisata cu lama. Bineinteles ca nu mi-a prea mi-a iesit, iar uitandu-ma in oglinda aveam un ten parca dat cu margarina. Primele cosuri imi dadeau de furca si ma boceam singura cu nasul in carti ca niciodata nu voi avea tenul ca si ea, ca si fata aia frumoasa din Femme Actuelle care facea reclama la Vichy.

La momentul primelor "amoruri", sa zic asa, raportarea catre modele ireale si perfecte a devenit si mai dureroasa. Mi se parea ca nu pot avea acea piele perfect neteda si lucioasa, ca nu sunt suficient de slaba, ca fundul meu e mai mare etc etc, de parca cineva care se indragostea statea sa analizeze atatia parametri. Nu puteam privi ce am eu, dar eram foarte analista pe ce nu am eu, dar au altele. Cu centimetrul in mana si cu cantarul evaluam fericirea.

Probabil ca va regasiti in ce spun aici. Poate nu o data ati admirat cu invidie silueta unei colege ce vi se pare mult mai frumoasa decat sunteti voi. Poate nu o data ati suspinat uitandu-va la un film si vazand protagonista trezindu-se dimineata intr-un "neglije" parca atunci calcat si scrobit si cu un ten radios, bucle ca de zana si ati spus "vai, fata de cum arat eu dimineata....".

In tampenia asta comparativa am fost si suntem fortate sa traim ca si femei. Si ne fortam noi intre noi, atentie, ei nu prea comenteaza pe tema asta. Barbatii au si ei pe ale lor, nu contest. Insa pe planul fizic, animalic, presiunea ce vine pentru o femeie devine uneori insuportabila. Discutam la un workshop cu o doctorita chirurg estetician si imi spunea ca deja exista dependenta de operatii estetice si la noi. Nu neaparat la vedete si la sotii de politicieni care fac asta ca nu mai stiu ce sa faca cu banii si cu orgoliul de sine. Sunt femei din zone mai obscure din punct de vedere social care fac credite pentru sani mai mari, talie mai subtire, ten mai neted. Sunt femei frumoase care intra in cabinetele de chirurgie estetica pentru ca vor sa aiba buzele sau sanii ca si X, pentru ca X este noua atractie a partenerului lor. Unele nu inteleg de ce si dupa ce si-au aranjat tot corpul sunt parasite. Pentru ca mereu apare cineva ce are ce nu are ea. Asta este explicatia, s-ar parea.

As vrea sa spun doar ca in momentul in care am inceput sa vad ce am eu si sa ma bucur de ceea ce sunt, am ajuns sa privesc un pic speriata nebunia asta din jurul meu. S-a intamplat tarziu, extrem de tarziu. Am inteles ca celulita nu are de a face cu iubirea si ca sanii mari sau mici nu sunt garantia vreunui apogeu, de oricare ar fi el. Am vazut cat de mizerabila e viata la 42 de kilograme, cand nu poti nici sa tii o usa fara sa te doboare si ca "slabanogeala" nu a fost cheia frumusetii mele vreodata. Desi asta se urla peste tot, sa fii slaba. Atentie, nu ca as sustine pe cei supraponderali, insa extremele nu fac bine niciodata.

Cand ma intreba lumea "Vai, si cum ai facut dupa ce ai pus 16 kile pe sarcina?? OMG, cred ca pica pielea de pe tine acum". Unei interlocutoare i-am aratat direct abdomenul ca sa nu ma mai streseze la creier cu atatea intrebari.

Nu sunt reguli cand vine vorba de frumusete si asta o spun dupa aproape peste 20 ani de chin de a respecta niste canoane. Ceea ce imi place mie poate fi naspa pentru altul. Am ajuns sa inteleg pana si pe barbatii frumosi care stau cu femei aparent hidoase sau in mare dezacord fizic cu imaginea lor. Nu pentru poze si imagini stau cu ele si stiu ei de ce. Sau au angoasele lor si aleg persoane necompetitive pe plan animalic si fizic. In fine, nu e treaba mea si nici a altora.

Iubirea vine si pleaca din acelasi loc. Nu dispare iubirea pentru ca ea sau el a gasit o piele mai ferma la altcineva sau niste centrimetri in plus sau in minus. Bineinteles daca iubirea exista, daca nu, aia e. Nu orice relatie inseamna si iubire, am vazut si asta, mai tarziu. Cum nu oricine vrea iubire, paradoxal.

Ce are ea si nu am eu? Habar nu am cine este ea, dar stiu foarte bine cine sunt eu. Poate asta este lectia pe care ar fi bine sa o dam in special fetelor noastre. Si chiar si baietilor.

4 comments

Write comments
Anonim
AUTHOR
31 ianuarie 2018 la 21:22 delete

Ana, te urmaresc cu drag pe youtube. Ai un stil foarte frumos de a scrie si e cu atat mai frumos cand abordezi subiecte umaniste. Cred ca e foarte educativ ceea ce promovezi si, desi sunt convinsa ca pasiunea ta pentru cosmetice e reala, mi-ar placea sa vad mai multe clipuri nascute din filosofia ta de viata.
Te imbratisez cu drag!

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
6 martie 2018 la 17:35 delete

Ai mare dreptate, Ana! Toate aceste idealuri fanteziste promovate excesiv astazi nu conduc la nimic bun. Vad adolescente care incearca tot mai mult sa isi ascunda varsta, sa para mult mai mature decat sunt si ma intreb de ce. Cred ca e nevoie ca mamicile (si de ce nu si taticii?) sa se implice mult mai mult si sa discute deschis cu fetitele lor pentru a le face sa inteleaga cat de pretioasa e copilaria si cat de mult trebuie pretuita fiecare clipa, fiecare etapa a vietii. Trebuie sa le facem pe fete sa inteleaga cat de frumoase sunt ele asa cum sunt, sa inteleaga ca produsele de make-up au fost create pentru a le "reda" frumusetea NATURALA atunci cand apar semne de imbatranire sau cel mult pentru a le pune in evidenta trasaturile NATURALE. Oare sunt singura care vede la orizont o generatie plina de neincredere in fortele proprii?

Reply
avatar
6 martie 2018 la 23:04 delete

Minunat articol ! Va fi la fel de actual si peste un an si peste inca 10, cand multi vor fi uitat deja melodia.

Reply
avatar
7 martie 2018 la 17:19 delete

Multumesc mult, mi-ar placea sa stiu si cine esti :)

Reply
avatar