Ana Maria Tatucu

Lucrurile par un pic ciudate in ce priveste fazele de transformare ale femeii, ele au mereu legatura cu barbatul sau cu barbatii de langa ea. Nu sunt ciudate, eu nu sunt feminista si recunosc ca o femeie are nevoie de un barbat in viata ei si are nevoie de barbatul potrivit mai ales. Cel nepotrivit are si el rolul ei, daca ea isi da seama la timp si il paraseste la timp. Plus ca femeia are treburile ei si barbatul pe ale lui, pot face mici schimburi de rol daca apar contexte de acest gen, insa oricat doriti sa ma convingeti, nu sunt de acord cu treaba ca o femeie poate face si cariera, sa fie si femeie impecabila, si mama, si buna sotie si de toate...  asta e un vis de prezentat in filme siropoase.

Pentru ca peisajul monden romanesc bazaie de atata frenezie a amantlacurilor cu finalizare de noi copii si lasat fara tata alti copii, nu de ieri de azi, ma intreb daca nu cumva noi ca si societate o luam un pic razna cu facutul copiilor. Si nu vorbesc doar de persoane publice, de doamne care trebuie sa apara pe coperta revistelor si cu un copil in brate infofolit in Baby Dior sau Burberry, nu, vorbesc de oamenii normali care nu apar in ziare, care nu sunt pe buzele tuturor bazaitorilor de la TV. Nebunia asta cu "mai apare un copil de undeva" sau " hai sa fac un copil ca poate poate" nu prea isi mai are sensul intr-o lume in care se pare ca incepem sa intelegem care e treaba cu copiii.

Copiii nu sunt nici trofee, nici polite de asigurare, nici demonstratii de feminitate sau de performanta fizica. Sunt alte fiinte care apar, pe care avem norocul sa le primim in viata noastra. Nu noi ii avem pe ei, ei ne au pe noi si ei ne-au ales.