Copilul tau chiar mananca broccoli?

17:57:00 0 Comments A+ a-

 


Cum adica, copilul tau chiar mananca broccoli? Cu scandal, asa e? Vai, dar ce ii pui pe deasupra? Il lasi cu telefonul in fata cat mananca?

Cam asta a fost unul dintre interogatorii candva cand se putea merge la restaurant si juniorul meu a intins mana nonsalant sa ia o bucata de broccoli din farfurie.

In alt context, altcineva ma intreaba cum de copilul meu mananca humus. Sau cum de nu a sarit pe Cola sau de ce nu avea dulciuri in ambele maini cand pe masa erau platouri intregi. Am dat din umeri si am zis ca asa mancam noi de cand suntem parinti. Adica copilul vede pe masa de toate, nu ne sclifosim, mancam de placere, nu avem interdictii, l-am lasat sa guste si porcarii gen Cola insa i-am explicat diferenta intre a gusta sa vezi cum e si a manca efectiv.

Eu am fost un copil extrem de pretentios la mancare, mofturos incredibil. Mama a facut eforturi de eroina intr-o perioada cand orice aliment se procura cu dificultate, coada, dat pe sub mana. Insa astazi poti sa gasesti orice. Intra acum in orice magazin alimentar, mai mic sau mai mare, gasesti si pui, si banane si portocale. Si broccoli.

De ce nu le place copiilor broccoli? Pentru ca nici parintii lor nu se prea inghesuie sa manance asta. Si nu doar asta.

Imi amintesc criza de isterie declansata de niste mamici cu idei de parenting chipurile avansate cand la fiu-miu la gradinita s-a dat supa crema de linte. Unele mamici au spus ca ai lor copii au fost chinuiti cu aceasta mancare foarte dificila si execrabila la gust. Al meu a mancat, iar mie imi ploua in gura gandindu-ma la supa aia de linte care nu e doar gustoasa, este extrem de sanatoasa si satioasa. Dar pentru acele mamici faptul ca supa de linte nu e foarte prezentabila si nici gustoasa din perspectiva lor, a fost un adevarat supliciu pentru odraslele obisnuite cu pireutul de cartofi si supita cu taietei de casa, sigur, facuti traditional, povestiti in parc de mamicile gospodine cu adevarat.

Ce va manca copilul? Cam ce mananci si tu.

Nu mananca? Ia vezi intai ce mananci tu si cum mananci. Si iti raspunzi singur.



VIA NATURALIA GENERAL 200X200