Cand nu mai poti sa plangi

19:45:00 1 Comments A+ a-


 

Astazi a murit tata.

Peste o luna ar fi implinit 73 de ani.

Vestea e inca proaspata, imi suna in cap ca un zgomot de fond suparator, dar la care totusi esti atent sa deslusesti ce inseamna.

In mod normal se zice ca trebuie sa plangi. Sa ne bocim mortii. Sa jelim.

In ultimele 3 luni am plans sec, am plans nervos, am plans de frica si de deznadejde. Incercam sa imi fac tatal sa manance, pentru ca de putina aia mancare mai atarna viata lui. Am plans mocnit cand am vazut primul cheag de sange intr-un lighean. Mizeria umana si boala ne sunt date ca niste poveri dure si cinice.

Am stat langa el. L-am certat sa manance, sa bea, sa mearga la baie. Am strans din dinti. Am vazut sange, am vazut lacrimi, am vazut ce nu credeam ca suferinta poate scoate dntr-un om.

De ani de zile eu ma exprim prin scris. Scrisul mi-e si plans, mi-e si ras, mi-e bucurie, mi-e gand rapus sau amplificat. Scriu de la 4 ani jumatate, asa ca si cand plang, eu trebuie sa scriu. O fi o deviatie, nu stiu, dar asta simt. Si cand am mers la psiholog, mereu am spus ca forma mea de exprimare maxima si instinctuala e prin scris.

Nu am fost copilul lui preferat, nu am fost persoana aia pe care el sa o sune sa ii zica ca ii e dor. Nu i-a fost usor sa devina tata un pic prea devreme si in felul lui a incercat sa exprime asta. Nu mereu intr-un mod fericit. Dupa descoperirea bolii insa s-a intors spre mine cum nu a facut-o niciodata. Pentru cam 2 luni eu am simtit ca vorbesc cu cineva care mi-e 100% tata. Dar boala cinica si afurisita i-a rupt din blandete, din graiul bland, din dorinta de orice. Si l-am pierdut iar. Poza de mai sus eu am trait-o, nu a avut cine sa o pozeze, dar mi-a ramas in minte. Dupa operatie, cand l-am luat acasa, l-am rugat sa ma tina de maini, chipurile sa verific daca are forta in ambele maini. Insa el a zambit si mi-a zis ca asa maini puternice am si ca stie ca se poate baza pe mine. Nu am sa uit niciodata. minutul meu de eu si tata.

Sunt oameni care nu si-au cunoscut tatal. Sunt copii ce au crescut fara tata. Nu stiu cat si unde e bine, nimic nu se poate generaliza. Sunt tati violenti, iresponsabili, asupritori pe care aproape ca nu ii vrea nimeni. Dar tot ei sunt vectori de viata, pana la urma ceva din ei a venit in tine si va veni si ziua sa intelegi de ce fie ai suferit, fie ai fost chinuit sau ignorat.

Am avut norocul sa am un bunic matern un tata absolut, pe care il plang si azi.

Acum ii plang pe amandoi. Chiar nu mai am nici un tata in viata. Stiu insa ca de unde s-or fi pozitionat ei in univers, ceva din energia lor vine si spre mine. 

1 comentarii:

Write comentarii
Lucica Lazar
AUTHOR
5 ianuarie 2021, 20:02 delete

Condoleanțe!
Dumnezeu sa-l ierte și să-l odihnească în pace! 😢😢
Trebuie sa fii tare si sa treci peste aceasta mare durere... Iti înțeleg durerea perfect, eu nu mai am parinti, bunicii nu mi i-am cunoscut...
Te pup! 😘

Reply
avatar