Citim în iarbă, eveniment de lectură și tehnologie
Citim în iarbă este un eveniment pentru toți aceia dintre noi care
iubim să citim, dar și să petrecem câteva ore în aer liber făcând ceea ce ne
place mai mult. A cincea ediție a evenimentului are loc sâmbătă, 26 septembrie,
la Roaba de cultură din Herăstrău și este una dedicată lecturii și tehnologiei.
Luați cartea preferată de acasă, dar
și pe cele pe care vreți să le dați la schimb sau să le donați și veniți pe
pajiștea de la Roaba de Cultură din parcul Herăstrău (lângă Restaurantul
Pescăruș) să citim o zi întreagă stând în hamac, pe o pernă confortabilă sau
așezați pe o pătură (dacă vă încape în geantă).
Citim în iarbă începe la ora 10 și
se încheie la ora 19 și este un eveniment pentru familii cu copii, dar și
pentru tinerii pasionați de lectură.
Noutățile
acestei ediții sunt:
- Concursul “SMS-ul câștigător”, în
care toți cei prezenți la evenimentul Citim
în iarbă, după ce vor citi, vor putea trimite un sms (cu tarif normal) cu
numele cărții și numărul paginilor citite aici. În baza lui, intră în tombolă
pentru o tabletă oferită de UNIQA Asigurări.
- E-Book Corner - Citește pe e-book-uri
romanele preferate
- Audiobook HotSpot - Vino și
ascultă cărți în lectura unor actori îndrăgiți, audiobook-uri puse la
dispoziție de Humanitas
Din
programul acestei ediții:
- ateliere de programare pentru copii cu
"AdFaber" organizate de Orange România
- ateliere de creație susținute de
Școala Step by Step și Grădinița Bambi
- bibliotecă în aer liber de la
Editura Litera
- ateliere de desenat și de inventat povești
susținute de Editura All
- ateliere de comunicare emoțională și
concurs de citit viteză în perechi părinte-copil cu "Zâna Norilor"
- cărți de citit în iarbă de la www.bookblog.ro
- teatru pentru copii cu actorii
Teatrului Zurli.
În plus, toți
cei care citesc în iarbă primesc
un pachet conținând reviste, nectaruri Tedi, biscuiți Poieni, mini-produse La Roche-Posay,
baloane și alte surprize. Intrarea este liberă.
Pentru detalii şi program urmăriţi pagina de Facebook https://www.facebook.com/citim.in.iarba
Citim în iarbă este un eveniment creat,
organizat și iubit de agenția de PR DECI
SE POATE. Pe 26 septembrie 2015 este a cincea ediție a acestui eveniment.
Roaba
de cultură este un proiect al Asociației Green Revolution, ce își propune
realizarea unui spațiu multifuncțional în aer liber, cu acces gratuit, destinat
muzicii, dansului, filmelor, atelierelor, sportului. De cinci ani, aducem
cultura acolo unde sunt oamenii și oferim o alternativă prin activități
diverse: lectură, muzică, dans, pictură, teatru, dialog etc.
Sponsori:
Orange, UNIQA Asigurări.
Parteneri: Asociația
Green Revolution, Roaba de cultură,
AdFaber, bookblog.ro, Editura All, Editura
Humanitas, Editura Litera, Europa FM, Grădinița Bambi, La Roche-Posay, Poieni, Școala Step by Step, Tedi, zananorilor.ro, Zurli.