Bunicul meu este aviator

15:01:00 1 Comments A+ a-


Nu eu spun fraza asta, ci o va spune cu certitudine baiatul peste ceva vreme cand va intelege cum sta treaba cu bunicul lui si de ce poate bunicul lui este altfel fata de alti bunici.

Insa eu o sa va spun povestea asta pana cand baietelul meu va fi mare.

Am mai scris recent ca simt ca tara asta nu ne vrea, ca exista prea multa dorinta de distrugere si prea putina reactie. In prea putina reactie ma includ si pe mine. As iesi in Piata Victoriei sa fac si eu o "revolutie", dar o sa ma aleg cel mult cu un dosar penal si copilului meu ii va fi rusine cu mine.

Povestea incepe asa.
Acum muuulti ani, bunicul despre care va povestesc, era doar tatal meu, inca nu era bunic. Muncea pentru armata romana, in aviatie, mult, enorm, cu orele, inghetand in motoarele MIG-urilor sau topindu-se in hangarele din camp, venind acasa epuizat si avand creierul blocat sa mai inteleaga frumusetea copilariei mele. Nu avea o misiune usoara, lucra in cel mai afurisit domeniu militar si nici pana in ziua de azi eu nu stiu prin cate a trecut. Ne mai spune uneori din pataniile de atunci si din limitarile pe care i le impunea fostul regim, insa facea asta cu credinta ca ne va fi bine, adica macar noi, copiii lui vom fi mai bine. Ca inginer de aviatie nu e vreo chestie de aia cum vedeti la tv in filmele americane, barbati imbracati si frezati impecabil si care invart 3 suruburi pe langa avion si sunt foarte fotogenici, ca in Top Gun, nu. Inseamna stat langa un avion la minus 30 de grade, in acel metal rece si tragand pe nas si in pori kerosen, sa umbli cu mainile intr-o aparatura care costa milioane de euro si sa raspunzi pentru siguranta nationala. Inseamna sa pleci la 2 noaptea in toiul iernii si sa nu stii unde vei zbura cu echipa tehnica, sa nu stii daca te vei intoarce acasa si sa stii ca nu poti spune asta. Inseamna sa pleci e langa nevasta si copii si sa inghiti in sec, sa fii efectiv patriot intr-un sens stupid. Spun stupid pentru ca astazi, cand e vremea ca acest bunic sa isi legene nepotii pe genunchi si sa se odihneasca, in sfarsit, dupa atatia ani de munca dura, el inca trebuie sa munceasca. Si nu trebuie sa munceasca dintr-o inertie sau vreo mandrie, ci ca sa supravietuiasca decent.

Imi aduc aminte de bunicul meu sau de bunicii mei, de bunicii barbati. Aveau acea liniste pe care tatal meu, bunicul copilului meu, nu mai are cum sa o aiba. Erau stalpi ai familiei pentru ca puteau face asta in liniste si cu respect din partea celor din jur.

Nu scriam acest articol, insa astazi am ramas socata la o veste pe care mi-a spus-o bona baietelului meu: parlamentarii si-au marit pensiile sau ceva de genul si nu mai stiu ce renovari de milioane de euro se fac la resedinta prezidentiala. Tatal meu are o pensie care la ora actuala nu ii permite sa isi trateze bolile profesionale asa cum s-ar mai putea, urmele luptei cu pasarile cu aripi de otel sunt greu de dus, si nici pana azi nu si-a permis sa isi faca impreuna cu mama acea casuta undeva la tara unde sa stea linistiti si sa fie bunici cu adevarat. Asadar nu inteleg prioritatea pensiilor parlamentarilor. Sa imi explice cineva.

Tara asta nu ne mai lasa sa fim mame, sa fim copii, sa fim bunici .... si nu cere nimeni de pomana, nici nu am fost educata asa si ca mine mii si mii de oameni. Suntem mii de oameni care stim ce am dori sa avem, sa facem, sa muncim, care nu vrem nimic gratis si aruncat pe sub masa.

Nu am inteles niciodata de ce oameni cum este tata si cum este mama, nu au fost retinuti pe post de consultanti in institutiile de stat unde chiar au servit tara asta zeci de ani, fara a pleca acasa nici macar cu o agrafa de birou, de ce sa nu aiba astazi o remuneratie decenta pentru care inca sa vina cu expertiza lor. S-a preferat aruncarea lor in mizerie, ca asta este cuvantul, cu pensii simbolice, cu retete de medicamente pe care cu greu si le permit si cu depresia care vine in momentul neputintei.

Tara asta are poate zeci de bunici aviatori care sunt in aceeasi situatie cum este tata, are poate sute de bunicute cum este mama si sute de mii de nepoti care nu inteleg de ce bunicii lor sunt tristi, obositi de atata munca si incapabili sa mai spuna o poveste frumoasa.

Mi-as dori ca cei care pot face inca ceva sa faca si sa ne zica si noua ce am putea face. Nu as vrea sa ajung o bunica inexistenta pentru nepotii mei. Si mi-as dori ca baiatul meu sa spuna ca bunicul lui este aviator si ca i-a citit o poveste frumoasa.

1 comments:

Write comments
Liliana
AUTHOR
16 iunie 2015 la 17:13 delete

Draga mea, join the club ca sa zic asa. Stiu fix despre ce vorbesti caci tata a fost fix in acelasi domeniu :) Asa ca iti inteleg suficient de bine "revolta". Si iesitul in Piata Victoriei. Sau nu. Nu vreau sa te demoralizez dar vei mai trai sentimete din acestea o multime: cand va veni copilul de la scoala cu niste carti mizerabile ca nu avem buget pentru manuale, cand vei merge la spital cu copilul pentru vreo analiza banala si te va chema cu ustensile de acasa (asta daca nu mergi la clinica particulara si platesti corespunzator) si tot asa... Nu ma plang, caci Slava Domnului am avut cu ce sa suplinesc lipsa de buget a statului dar altii nu au. Si sunt multi. Mie mi-a starnit aceasta reactie impotrivirea unor parlamentari la marirea alocatiilor copiilor. Unii chiar au nevoie de cei 40 RON in plus.... La pensii probabil ca nu se vor opune cu atat sarg...Asa ca te inteleg!

Reply
avatar