Rusinea de frica
Cred ca cele mai jenante momente din viata mea sunt atunci cand sunt confruntata sa fac ceva ce imi provoaca teama, angoasa iar, iar celalalt imi spune ,,cum adica ti-e frica?". Uneori pentru a evita chestia asta fie faceam acel lucru si apoi imi era groaznic de rau, fie gaseam alte motive. Oamenii prefera sa te stie bolnava decat o persoana cu angoase si cu atacuri de panica.
Inclusiv parintii mei au preferat ani de zile versiunile de diagnostice idioate date de neurologi, tratamentele care m-au transformat in leguma, pentru ca era rusine sa mergi la psiholog sau psihiatru pentru a repara o angoasa sau o depresie mare ce acutizeaza starile de panica si anxietate.
Nu stiu unde am citit azi pe Facebook ca un om foarte vesel si amabil, in exterior, s-a sinucis pentru ca era in depresie severa. Si era vesel. Chiar amabil si nimeni nu banuia ca ar fi avut vreo problema. Se confrunta singur cu asta. Si nu e numai cazul lui.
Toti cei care se confrunta cu asemenea probleme incearca sa mascheze frica si reactiile anxioase printr-un comportament ce nu ti-ar da de gandit. Nu e vorba neaparat de oameni ce ar trebui inchisi undeva si sedati, nu sunt atat de disfunctionali, insa se confrunta cu emotii dure ce ii depasesc. Mersul la psiholog si la psihiatru da un disconfort. Cum sa spui ca ai nevoie de asta? Cum sa mergi la psiholog si sa ii spui doar ca esti claustrofob si ca din cauza asta nu poti nici macar in lift sa te urci? Se considera ca la psiholog merg fie cei slabi, fie cei care au confruntat traume majore, gen razboi sau agresiuni atroce.
Rusinea de frica nu face decat sa accentueza angoasa si sa te trezesti cu o noua trauma.
Daca ai in jurul tau oameni care se confrunta cu temeri, anxietate, incurajeaza-i sa ceara ajutor. Nu e deloc rusinos sa mergi la psiholog. De retinut este ca o trauma nu se vindeca ca mersul la dentist, mersul la psiholog ia luni de zile si uneori ani pana simti ca intri pe o zona de echilibru.