Asociația Unu și Unu a sărbătorit Ziua Internațională a Prematurității din 2018 cu mai multe acțiuni desfășurate la nivel național
Ziua Internaţională a Prematurităţii este în 2018 la a X-a ediţie, iar din 2010 se desfăşoară în peste 60 de ţări la nivel global, atingând 1.5 miliarde de oameni.
Iluminatul Ministerului Sănătății în mov - culoarea prematurității, o campanie-ștafetă între părinți de copii prematuri pentru a pune sub reflectorul de culoare mov problemele cu care s-au confruntat, dar și un eveniment tip Human Library sau o paradă a “Absolvenților de terapie intensivă neonatală” sunt acțiunile realizate de Asociația Unu și Unu în luna noiembrie, de Ziua Internațională a Prematurității. Este o lună în care sunt în prim plan cei mai curajoși dintre bebeluși, sunt încurajați părinții lor, sunt sprijinite cadrele medicale fără de care cei mici nu ar fi câștigat lupta cu viața. În România se nasc anual 18.000 de bebeluşi, ceea ce înseamnă că 1 din 10 nou-născuţi are nevoie de multă atenţie şi dragoste pentru a creşte frumos şi pentru a recupera startul timpuriu în viaţă.
Așa cum o face de 5 ani, Asociația Unu și Unu a fost alături de copiii născuți prematur și de familiile lor, dar și de medici și asistente prin acțiuni la nivel național.
Iluminarea în mov a Ministerului Sănătății
Practica de a ilumina în mov anumite obiective importante din orașele mari pentru a atrage atenția asupra problemelor prematurității are deja o istorie de ani buni în rândul Asociațiilor de părinți afiliate EFCNI (European Foundation of Care of Newborn Infants). De-a lungul timpului au fost luminate în culoarea prematurității mai multe monumente, statui sau clădiri precumThe Empire State Building (New York), iar anul acesta CN Tower Toronto sau Olympic Tower (Berlin).
Pe 17 noiembrie 2018, Ziua Internațională a Prematurității, Asociația Unu și Unu a reușit iluminarea Ministerului Sănătății în culoarea prematurității!
Citat Ministrul Sanatatii
Campania “1 din 10 ferestre e mov”
Între 1 și 30 noiembrie Asociația Unu și Unu a inițiat o ștafetă în București și Cluj, prin care părinții au fost invitați să își lumineze fereastra casei/apartamentului cu un reflector mov, atrăgând astfel atenția că în acea familie s-a născut un bebeluș prematur. Familiile au postat pe pagina de FB a Asociației cea mai reușită fotografie, împreună cu comentariul prin care să pună în lumină una dintre problemele legate de prematuritate cu care s-a confruntat. Împreună, vocile noastre au pus în lumină problemele prematurităţii, trăgând astfel, un semnal de alarmă asupra riscurilor şi gradului mare de prematuritate în România!
Problemele semnalate de părinți s-au grupat în jurul a două probleme majore: lipsa resurselor și educația socială. Părinții au vorbit despre nevoia de aparatura necesară în secțiile de terapie intensivă, despre personalul medical insuficient, despre lipsa unui program de follow up al prematurilor până la 7 ani, dar și de lipsa unor programe de consiliere a părinților sau programe skin-to skin care s-au dovedit foarte eficiente în țările în care au fost implementate. Cei care au avut în vedere educația socială, au pus sub reflector probleme precum: mentalitatea cu privire la prematuritate, integrarea școlară și socială a copiilor care rămân cu anumite dizabilități în urma prematurității, dar și informarea viitorilor părinți cu privire la cauzele nașterii premature.
Ziua Prematurilor sărbătorită la Spitalul Universitar de Urgență București
Pe 19 noiembrie cadrele medicale ale secției de neonatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București au sărbătorit cei mai mici și curajoși pacienți ai spitalului. Asociația Unu și Unu a fost partener al acestui eveniment, unde au participat directorul medical Dorin Ionescu, șeful secției de neonatologie Dr. Adriana Dan, fostul șef al secției Dr. Ana Culcer, dar și nenumărați medici, asistente și părinți care au venit să îi sărbătorească pe micii luptători născuți la SUUB.
Aproape 50 de copii născuți prematur au pășit curajoși pe covorul roșu în parada "Absolvenților de Terapie Intensivă Neonatală", fiind aplaudați de părinți și cadre medicale pentru performanța de a câștiga lupta cu viața!
Biblioteca Vie a Bebelușilor din Terapie 23 noiembrie
Evenimentul din 23 noiembrie Librăria Cărtureşti din Iulius Mall Cluj-Napoca a fost unul dominat de emoțiile celor prezenți. Organizat ca un event tip Human Library, pe parcursul celor două ore, cei prezenți au putut “citi”/asculta live poveștile unor oameni care fie au trăit, fie au asistat la povestea emoționantă “scrisă” de destin între un părinte și copilul lui născut prematur.
Cei care au dorit să afle mai multe despre ce înseamnă prematuritatea au putut interacționa direct cu povestea spusă de o mămică ce nu și-a putut ține în brațe copilul prematur, cu cea a unei mame care, datorită programului Pui de Om În Terapie, i-a putut fi alături bebelușului său, ori cu povestea unui tată, a unui frate sau soră de prematur rămas singur acasă, a unui neonatolog, a unei asistente din terapie intensivă, dar și a unui psiholog.
Asociația Unu și Unu a realizat acest eveniment pentru a aduce în prim plan importanța legăturii dintre părinți și copiii lor prematuri, importanță ce a dus la realizarea și implementarea proiectului Pui de om în terapie, în urma căruia peste 30 cadre medicale din Maternitatea Dominic Stanca din Cuj-Napoca au fost trainuite în 2018 pentru a implementa transformarea secției de neonatologie în Family Centred Care, adică centru în care părinții își pot îngriji copiii născuți prematur. Acesta este și trendul la nivel internațional, tocmai pentru că beneficiile acestei îngrijiri a bebelușilor de către proprii părinți sunt nenumărate: de la scăderea numărului zilelor de spitalizare, o scădere a dizabilităților cauzate de prematuritate, dar și o îmbunătățire a atașamentului mama/copil.
Asociaţia Unu şi Unu în parteneriat cu EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants) coordonează activităţi la nivel local dar şi global, pentru a atrage atenţia asupra problemelor grave privind prematuritatea şi pentru a oferi speranţă familiilor afectate de acest fenomen. Misiunea Unu și Unu este de a îmbunătăţi sănătatea bebeluşilor prin proiecte de prevenţie, informare şi educare a societăţii civile privind bebeluşii abandonaţi, naşterea înainte de termen, oferirea de suport prematurilor şi bebeluşilor spitalizati, precum şi derularea de proiecte privind urmărirea, monitorizarea copiilor după externare până la vârsta de 18 ani.
Sursa: comunicat de presa
Sursa: comunicat de presa