Ipocritii de langa noi sunt de obicei oameni neasteptat de apropiati si cu care ai avut discutii de alea cu lacrimi de tristete si bucurie. Nu vorbesc de colegi de munca sau de parteneri de business pe care i-ai ajutat cand nu aveau bani sa isi plateasca facturile si care au uitat de tine la primul leu inregistrat in profit. Vorbesc de aia din familie, aia de aproape, aia de iti dau peste cap credinta din ADN.

Pornind de la acei oameni care iti dadeau like la orice postai si aveau ceva de spus, desi stiu ca asta e o superficialitate a vietii, dar ce te doare cand vezi ca nici macar un like nu iti dau timp de luni de zile, pana la oamenii pe care i-ai hranit din aceeasi farfurie cu tine si apoi te-au impins in prapastie.

Acestia se reactiveaza intens in sens extra afectuos fata de tine in momentul in care EI  au nevoie de ceva. Va fi usor sa ii recunoasteti. Sunt acei oameni care nu ti-au dat un semn luni de zile si care chiar uneori ti-au zambit fals si care, dintr-odata, pentru ca au o anume nevoie, incep sa iti vorbeasca mieros si exagerat de amabil.

Una peste alta, trecand prin ani de terapie si de apropiere de mine insami, am reusit sa ii privesc ca pe niste particule de materie ce mi se invart in peisaj. Si a fost extrem de greu, dar acum e bine. Nu pot insa sa nu ii remarc, sa nu le vad gesturile lipicoase de tip parazit, incercand sa revina mereu in zona mea si sa prinda ceva din ea.