In sfarsit un restaurant normal in Bucuresti

16:34:00 0 Comments A+ a-


Sunt panicata in ultimii ani de tot ce inseamna mancat in oras. Am mancat in diverse locuri si m-am ales cu multe dureri de cap la propriu, Am ajuns sa dezvolt o fobie de a manca in oras. Inclusiv la business meetings ajungeam sa comand chestii minimale, fara risc sau doar apa, spre mirarea celor care stateau cu mine la masa. Mda, unii m-au banuit de chestii legate de anorexie, desi totusi am aproape 49 de kilograme la 1.57, matematic chiar am 2 kile in plus.


Ca sa intelegeti de ce imi permit sa fac comparatie si de ce spun ca am descoperit un restaurant normal. Am suferit maxim cand s-a inchis Satya, era printre putinele locuri unde mancam linistita si fara teama. Coin Vert din zona Domenii a avut o perioada niste variatii pe calitate. Dupa Marriott si Sofa am facut indigestii nasoale, nu pot sa va spun mai multe. De la Zexe Icoanei am plecat cu dureri de burta si cu un frig maxim in tot corpul, uneori punem afara 5 stele si inauntru tinem temperatura tot de 5 grade, nu de alta, sa nu ne alteram. La Taverna Sarbului mancarea este buna, insa ma termina nervos zgomotul si muzica tare. Pe la Radisson am mancat totusi binisor. La Simbio se mananca bine. La Infinitea si la Camera din fata as manca zilnic. Da, ceai si cookies, pot trai cu asta. Deci ati cam prins ce sclifosita sunt.

Ce inteleg eu prin restaurant normal? Pe langa mancare, am nevoie si de un mediu placut unde sa mananc. Nu pot manca in frig, in zgomot, in muzica, pe scaune incomode, sa stau sa ma rog de ospatar sa isi aduca aminte ce i-am mai spus de 3 ori, Ajunsesem sa mananc extrem de rar in oras pentru ca obosisem si la partea de calitate, dar si de servicii. Nu imi plac restaurantele inghesuite, unde patronul incearca in loc de 3 mese sa puna 4. Nu imi place cand spun ca sunt vegetariana si sunt privita de parca am cerut sa imi aduca luna de pe cer. Nu imi place sa reamintesc ca sunt cu copilul si as vrea sa fiu avertizata omeneste daca mancarea pe care o comand pentru el ar avea ceva ce nu este indicat pentru copii. Evident ca eu gust ce ii dau sau miros cu atentie, dar totusi, nu sunt radar.

In poza de mai sus este o banala portie de tortellini cu sos de rosii, cu putin parmezan. Este o banalitate, o mancare simpla. Ei, am cautat multa vreme un loc unde chiar sa pot si manca o banalitate. Nu spun ca nu am primit farfurii care aratau imperial, insa continutul era parca de la o bodega unde nu este apa curenta.

Am apreciat mise-en-place-ul curat, echilibrat si incurajator.

Am stat pe un scaun comod, nu m-am lovit in coate de alti clienti, nu mi-a analizat nimeni inghititurile si faptul ca eu mananc ceva mai incet. Mancarea a venit in 10 minute, desi era zi lucratoare, ora 12:30 si full parcarea de oameni atrasi si de meniul zilei ce se poate consuma in pauza de la birou.

Sunt sclifosita de 40 de ani cand e vorba de mancare, atat de sclifosita incat pana si la restaurantul Doina, faimosul Doina, candva, am facut o grimasa. A fost asa o grimasa dupa o mare specialitate a casei incat sefii mei de pe vremea aceea au considerat-o un semn sa se uite mai atent in farfurii si sa ma intrebe ce am simtit. Am zis ca doar am gasit un capat de leguma mai tare, sper ca aia era, nu m-am uitat ce am scuipat in servetel. Cam asta e ritualul meu, cam la orice restaurant ajung, in jurul farfuriei am servetele sa fiu pregatita sa renunt la lucrurile ce nu mi se par ok.

Azi am mancat la trattoria Il Calcio, prin zona 1 Mai, nu doar ca am mancat, am mancat cu placere si nici un servetel nu era in jurul farfuriei. Mi se intampla ceva unic in ultimii 5 ani, imi doresc sa revin acolo. Nu am nici un deal cu oamenii astia, pur si simplu cand am plecat de acolo am zis sa aiba noroc ca merita si merit si eu in sfarsit sa mai mananc in oras fara frica.

Va las cu poza la desert, nu este spectaculoasa, este un tiramisu cum nu am mai mancat de cand am fost la Milano. La Milano nimerisem intr-un restaurant de familie unde doamna care ne servea, un fel de matusa a bucatarului, m-a certat ca nu am mancat tot si ca asa slabanoaga nu e bine sa fiu. Avea dreptate femeia, nici azi nu am putut termina Tiramisu, dar era imperial!

Am scris asta cu gandul ca sigur sunt printre voi oameni carora li se intampla ca din cand in cand sa doreasca sa iasa la masa in familie si isi doresc sa pastreze armonia chiar si departe de propria bucatarie.