Amorela - poveste despre iubire
In martie scriam abea a 5-a parte a povestii, acum e gata toata, inca nu am apucat nici sa corectez, deci vedeti varianta iesita la cald....sper sa va placa :). Astept idei si propuneri de ilustrare a povestii :).
A fost o data ca niciodata, ca daca nu ar fi fost, nu s-ar
povesti…asa poate ar trebui sa inceapa si povestea Amorelei, printesa din
imparatia Iubirii. Dar cel care stie cu
adevarat povestea ei a cerut ca povestea sa fie spusa simplu ca sa
fie de ajutor pentru toti cei care o vor citi sau care vor auzi de aceasta
poveste.
Povestea Amorelei incepe acum multa vreme, nimeni nu stie sa
spuna in ce vreme s-a intamplat si cate sute de ani au trecut de atunci, nici
chiar povestitorul.
Dar sa incepem povestea ca vremea e scurta si mi-e teama sa
nu uit toate detaliile spuse de povestitorul acestei istorii fara seaman.
Imparatia Iubirii era locul cel mai frumos de pe lume, era o
tara unde toti erau prieteni, unde era tot timpul vara si soarele zambea cu
drag de dimineata pana seara catre toti locuitorii imparatiei. I se dusese
vestea acestui loc si cei care veneau sa viziteze Imparatia Iubirii in cele mai
multe cazuri si ramaneau sa isi continue viata aici.
Strazile erau pietruite in toate culorile, la fiecare
fereastra erau ghivece cu flori, in fiecare dimineata micul dejun era o
sarbatoare si fiecare familie se intrecea sa faca mai multe prajituri si
cozonaci si sa isi serveasca vecinii.
In mijlocul Imparatiei Iubirii se inalta frumosul castel al
Imparatului Amorus si al Imparatesei Amora. Erau tineri si aveau mare grija de
imparatie, se ingrijeau ca sa nu se certe nimeni, sa fie strazile curate si ca
toti copiii sa aibe jucarii. Cu toate acestea, in sufletul lor era o mare
tristete pe care putini o stiau si ei incercau din rasputeri sa tina ascunsa
aceasta tristete. Ei nu aveau inca copii, desi chemasera doctori si din alte
imparatii si Imparateasa Amora bause toate licorile fermecate si cele mai dulci
nectaruri de pe lume. Imparatul voia de
asemenea sa aibe un mostenitor al imparatiei care sa aibe grija ca armonia si
iubirea sa ramana in continuare in Imparatia Iubirii, insa zilele treceau si
imparateasa inca nu putea aduce pe lume un copil.
La curtea imparatiei locuia de multa vreme o bucatareasa, ii
spuneau Ferixa, care venea din Imparatia
Fricii, ea fugise de acolo satula de atatea temeri si chin si ceruse sa
locuiasca si sa munceasca la curtea Imparatului Iubirii si bineinteles ca
acesta, cu marea lui generozitate, o primise cu drag si ii dadu in grija
bucataria de la castel. Nici bucatareasa nu avea copiii si isi dorea foarte
mult sa aibe unul, insa ea era singuratica si nu avea inca un sot . Ea se
dedicase trup si suflet imparatesei, ii gatea cele mai bune mancaruri ca sa fie
vesela si sanatoasa si sa poata avea un copil cat mai repede. Toate fructele si
legumele erau alese de mana ei si toate prajiturile erau garnisite cu grija si
servite cu atentie imparatasei de ea insasi.
Intr-o zi bucatareasa cautand in camara dupa bunatati ca sa
ii mai pregateasca ceva imparatesei, dadu peste un borcan de dulceata care
arata atat de frumos si avea o culoare imbietoare.
-
O, ce bine, o sa fac niste cornulete cu dulceata
cum ii plac imparatesei Amora si se grabi sa deschida borcanul.
Nici bine nu lua borcanul de pe raft, ca acesta se rostogoli
din mainile ei si se facu tandari. Bucatareasa se sperie, facu cativa pasi
inapoi sa nu calce in cioburi si apoi lua farasul si matura sa stranga mizeria
de pe jos.
-
Asta e , spuse ea, o sa caut alt borcan.
In timp ce curata podeaua, lua si capacul borcanului si
spuse:
-
Capacul e bun, o sa il folosesc la alt borcan ,
dar intai sa il spal bine ca e cam prafuit.
Lua capacul si incepu s ail frece bine, praful se dadu la o
parte si dadu la iveala un metal auriu acoperit de diverse ornamente cu pietre
si filigran.
-
Mai, ce capac frumos, o fi fost vreun borcan de
dulceata primit cadou de la vreun alt imparat, o sa ii duc imparatesei imediat
capacul sa il vada si sa il pastreze.
Bucatareasa Ferixa isi dadu sortul jos, isi aranja hainele
cu grija, lua capacul intr-un servet curat si se pregati sa urce spre camera
imparatesei.
Imparateasa statea in salonul ei si citea. Bucatareasa intra
si facu o scurta plecaciune:
-
Iubita imparateasa, am venit sa vad ce mai faci
astazi…
-
O…Ferixa , ce draguta esti, ia un loc,
imparateasa o primi cu mare drag ca de obicei si o invita langa ea pe divan.
Ferixa se aseza cu grija si scoase capacul din servet:
-
Iata , imparateasa draga, ce am gasit eu astazi
in camara. Voiam sa iti fac o prajitura cu dulceata, am dat peste un borcan cam
prafuit, dar care arata tare bine si am scapat borcanul pe jos…am reusit sa mai
recuperez doar capacul acesta minunat…nu-I asa ca e o frumusete?
Imparateasa lua capacul din mana bcataresei si il privi cu
atentie si incantare:
-
Vai , e superb, uite cate pietricele si cate
culori…oare de unde o fi?
-
Maria ta, eu m-am gandit ca stii dumneata, de
asta ti l-am si adus, spuse Ferixa.
-
Draga Ferixa, esti o draguta ca mi l-ai adus, o
sa vad mai tarziu cu sotul meu daca el isi aminteste de unde il avem, poate
dupa desen si simbolurile de pe el.
Ferixa se ridica de pe divan, facu o plecaciune si isi lua
la revedere de la imparateasa. Nu facu bine doi pasi ca imparateasa o striga:
-
Ferixa, ai vazut ca sunt niste litere incrustate
pe aceste pietricele?
-
Nu, iubita imparateasa…
-
Pe borcan retii daca mai scria ceva?
-
Mmm..chiar nu stiu, dar ma intorc in bucatarie
si caut cioburile, le curat si vi le aduc .
Ferixa cobori repede in bucatarie si cauta in galeata de gunoi
cioburile borcanului, le lua cu atentie si le spala cu grija. Dupa ce spala
fiecare ciob, vazu clar scris pe cioburile care formau fundul borcanului:
“Primele doua femei ce
vor atinge acest borcan vor avea fiecare cate un copil fericit si bun, una un
baiat si una o fata, dar acesti copii vor fi buni si fericiti numai daca mamele lor vor scapa de orice
frica din sufletul lor. Daca nu, copilul
acelei mame care e plina de frica si remuscari , va face numai rau in aceasta lume”
Ferixa incremeni si incepu sa tremure, lacrimile ii curgeau
pe obraji si in sufletul ei simtea o frica nemaintalnita, isi aduse aminte de
viata ei chinuita din Imparatia Fricii de unde venea si de cate suferinte a
trait acolo. Isi dadu seama ca pe borcan doar ea si imparateasa Amora au pus
mana, deci ele vor avea cei doi copii.
-
Vai, isi spuse Ferixa, eu am sufletul plin de
teama si remuscare, copilul meu va aduce numai rau pe lume, trebuie sa plec de
aici, nu pot sa ii fac rau imparatesei Amora care este atat de buna, trebuie sa
fug acum inapoi in Imparatia Fricii, pana la urma acolo voi naste copilul si ce
va aduce el, sa ramana acolo, sa nu aduca raul in Imparatia Iubirii. In
Imparatia Fricii sunt toate relele de pe aceasta lume…of, soarta ma trimite
inapoi…..ce sa fac , sa ii mai spun imparatesei?? …nu, nu ii mai spun nimic,
voi fugi acum ….ea va afla oricum ca va avea un copil si va fi fericita, nu va
mai avea nevoie de mine…
Si cu sufletul plin de amaraciune, Ferixa isi stranse
intr-un saculet lucrusoarele ei si se furisa din castel.
O lua pe carari ascunse in padure si mergea cu pasi repezi,
nu voia sa mai stea nici o secunda in Imparatia Iubirii unde ea ar fi putut sa
faca atata rau.
Imparateasa Amora astepta in salon plimbandu-se cu capacul
in mana si privindu-l in zare. Lumina trecea prin mozaicul de culori si ii
colora obrajii. Fredonand o melodie vesela regina se hotari sa coboare la
bucatarie sa vada ce face Ferixa.
-
Ferixa! Unde esti draga mea? Striga regina
intrand in bucatarie. Slugile care dereticau si gateau prin bucatarie facura
cate o plecaciune si o salutara zambind pe regina.
Regina Amora le zambi si ii intreba:
-
Dragii mei, ati vazut-o pe Ferixa?
Slugile se privira intre ele si apoi una dintre ele, o fata
plapanda si pistruiata spuse repede:
-
Maria ta, Ferixa a fugit.
Amora incepu sa rada .
-
Cum sa fuga Ferixa? Hahaha, probabil e prin
camara si mai cauta alt borcan minunat de dulceata.
-
Nu, Maria ta, de data asta se apropie de regina
bucatarul cel mai batran din castel. El ii sopti reginei: Ferixa chiar a
plecat.
-
Hm, cum asa? Intreba Amora radicand din
sprancene a mirare. Doar nu s-o fi speriat ca a spart borcanul de dulceata.
-
Nu, Maria ta, zise bucatarul, a strans repede
lucrurile si a spus ca ceva grav s-a intamplat si trebuie sa se intoarca in
tara ei, in Imparatia Fricii.
-
Vai!! Se infiora regina si toate celelalte slugi
se infiorara si se priveau cu teama si spuneau “Vai, biata Ferixa, sa se
intoarca acolo…de ce?”
-
Of, ce s-o fi intamplat? Ea nu a mai fost acolo
de vreo 10 ani de cand a venit la noi la castel…biata Ferixa, o sa vorbesc cu
regele poate sa trimitem un mesager acolo sa intrebam de ea la curtea
imparatului de acolo….desi….ma cam indoiesc ca el ne va raspunde ceva.
-
Asa e , Maria ta, spuse bucatarul cel batran,
mai bine sa asteptam, poate ne va trimite macar o scrisoare…
-
Da, cu siguranta ne va scrie ea ceva….spuse mai
linistita Amora. Acum haideti sa ne linistim, sa ne rugam sa ii fie bine si
….sa gatim ceva bun pentru seara aceasta, incheie zambind Amora.
Toate slugile zambira cu drag si venira in jurul Amorei
-
Ce ai dori sa pregatim?
-
Sa fie si ceva dulce?
Amora incepu sa rada.
-
Ma rasfatati ca pe o fetita, dar stiu ca sunteti
atat de priceputi si veti gati o cina minunata, asa cum faceti voi in fiecare
zi. Ma retrag la mine, trebuie sa soseasca imparatul . Spor la treaba, dragii
mei.
Amora se retrase din bucatarie, urca scarile spre camera ei,
pe drum pajii si celelalte slugi de la castel se inclinau in fata ei si ea le
zambi tuturor.
Ajunsa in camera ei, Amora se aseza pe canapea si privi iar
capacul, cand auzi ceva pasi.
-
Ce face iubirea mea draga?
Imparatul Amorus intra pe usa si o imbratisa pe Amora.
-
O, dragul meu, ce bine ca ai venit mai repede…
-
Stii cat de mult astept sa ajung acasa, insa
astazi a trebuit sa discut cu sfetnicii mei despre cum vor organiza Craciunul
in acest an si nu ne-am horatat daca vom face globulete din ciocolata sau din
martipan, spuse regele si incheie razand, Slava Domnului ca acestea sunt
disputele noastre si nu razboaiele si taxele pentru locuitorii imparatiei.
-
Asa e dragul meu, spuse Amora, insa eu cred ca
ar trebui sa faceti globulete de ambele feluri, ce zici?
Amorus se gandi putin si apoi fata I se lumina:
-
Amora, ca de obicei tu stii sa impaci ideile din
consiliul nostrum…maine o sa le spun sfetnicilor mei ca dupa discutii de atatea
ori, tu ai rezolvat totul in doua secunde.
Imparateasa Amora se indrepta spre masuta unde lasase
capacul de la borcan, il lua in mana si i-l arata si imparatului:
-
Iata, dragul meu, ce a gasit Ferixa azi in
camara…din pacate borcanul s-a spart…dar a ramas acest capac splendid…
Imparatul privi cu atentie capacul, il lua din mana sotiei
lui si il privi inspre lumina candelabrului.
-
Hm…spuse el, ce interesant arata…
-
Da, zise imparateasa, e superb ca o bijuterie,
insa sunt niste semne ciudate pe margine, parca e un text ceva…..stii de unde
l-am primit?
-
Nu imi amintesc acum, insa cu siguranta e unul
din cadourile de curtoazie facut de vecinii nostril….textul nu il inteleg, o sa
il chem pe Sapientissimus, sfetnicul nostrum poliglot , sa ne traduca….il iau
maine cu mine dupa consiliu, sa mai ceri maine un tacam la masa.
-
Bine, dragul meu, acum e vremea cinei…trebuie sa
coboram …sa ne pregatim..
Imparatul si imparateasa luau cina in fiecare seara cu cel
putin 10 slugi din palat, asa era obiceiul de sute de ani de cand era
imparatia. In seara aceasta ei luau cina cu slugile de la bucatarie si acestia
se intrecusera in maiestrie dorind sa le arate imparatilor cat de bine le era
si cat de fericiti erau sa manance cu stapanii lor.
Bucatarul cel batran, Klaus, intra insotit de cele 8
slujnice de la bucatarie. Imparatul ii saluta pe toti si ii invita sa se aseze.
-
Dar Ferixa unde este? Intreba imparatul.
-
Amorus, dragul meu, am si uitat sa iti spun,
Ferixa a trebuit sa plece de urgenta in tara ei, se pare ca ceva grav s-a
intamplat si a trebuit sa ajunga acolo, spuse Amora asezandu-se la masa .
-
Putem sa o ajutam cu ceva? Intreba imparatul.
-
Din pacate nu a lasat nici un mesaj nimic, a plecat
brusc, spuse Amora si se adresa si celor de la masa: Nu ati gasit in camera ei
vreo scrisoare sau ceva?
-
Maria ta,
e totul gol in camera ei, noi am cautat si in sertare si sub pat, nici o
scrisoare, nimic, spuse o slujnica in timp ce isi umplea farfuria cu salata.
-
Dragii mei, sa mancam cu pofta aceste minunate
mancaruri pregatite chiar de voi, maine o sa intreb pe sfetnicii mei daca au
idee cum putem discuta cu Imparatul din Imparatia Fricii sa ne spuna ceva de Ferixa, nu va
ingrijorati, daca ea a plecat, inseama ca era cu adevarat necesar.
Bucatarul Klaus a fost felicitat de toata lumea de la masa,
a avut ideea sa incerce niste retete noi aduse din Orientul indepartat si toate
au fost pe plac si imparatului si imparatesei . Spre sfarsitul mesei, imparatul
Amorus multumi pentru masa si ceru permisiunea sa se retraga pentru ca avea
ceva de studiat pentru consiliul cu sfetnicii sai de a doua zi. Imparateasa
Amora il intreba:
-
Dragul meu, daca mai ai intrebari cu prea multe
raspunsuri la tine in sedintele cu sfetnicii, pot veni si eu o sa iti dau o
mana de ajutor.
Imparatul zambi si ii saruta mana
-
Draga mea, as vrea sa stai mai mult pe la palat,
prin gradini, sa te plimbi , sa faci lucruri placute si usoare…in consiliul
nostru nu ti-ar face bine.
Bucatarul Klaus tusi putin si isi pregati intrarea cu
desertul:
-
Ei…eu am mai facut in seara asta o prajitura, am
invatat-o cand am ajuns candva intr-o tara unde puteai gasi toate aromele de pe
aceasta lume si m-am gandit sa o pregatesc astazi…
-
Bravo, Klaus, nici ca se putea mai bine, spuse
Amora. Chiar e binevenit un asemenea desert, Amorus sa iti iei cu tine o
bucatica in biblioteca.
Klaus ii pregati imparatului o portie zdravana de prajitura
pe un platou si i-o duse in biblioteca. Imparatul ii facu loc pe biroul lui
plin de carti si cu ochii in documente manca linistit din prajitura.
Imparateasa Amora mai zabovi putin cu slugile la masa, multumi inca o data
pentru masa si se retrase spre camera ei. Trecu pe langa usa bibliotecii si il
vazu pe imparatul Amorus adormit cu nasul in carti. O pufni rasul si Amorus se
trezi:
-
Ce s-a intamplat?? Vai, sper ca nu am varsat
ceva pe aici…si se uita buimac pe documentele din fata lui.
-
Nu, dragul meu, insa ai adormit ca un motan cu
nasul in documente. Hai mai bine sa te odihnesti, imparatia are nevoie de noi
odihniti si veseli.
Amora si Amorus urcara in dormitorul lor imparatesc, pajii
au inchis toate usile in urma lor si s-au asezat si ei pe fotoliile pline de
permute din dreptul usilor. Nu prea aveau ce sa pazeasca, in aceasta imparatie
nu se mai intamplasera furturi sau alte lucruri de acest fel de cel putin 100
de ani, dar stateau acolo pentru ca meseria lor era seculara, erau paji
imparatesti din tata in fiu si stateau mai mult sa verifice daca florile de pe
culoarul care ducea catre dormitorul imparatesc erau curatate si bine
ingrijite. Practic ei devenisera niste gradinari de interior, dar tot paji
imparatesti erau numiti.
Spre dimineata unul din paji a fost trezit brusc de zgomotul
usii de la dormitorul imparatesc. Amora iesi val vartej si cobori scarile in
mare graba. Pajul care a fost trezit isi trase repede cizmele si isi puse
palaria si fuga dupa
imparateasa.
-
Maria Ta, cu ce va pot ajuta!!! Stati usor,
scarile sunt cam alunecoase…
-
Vreau neaparat un ceai cu multa lamaise, spuse
Amora, si fug la bucatarie….stai linistit, intreaba-l pe imparat ce doreste sa
ii aduci la micul dejun…de ceai ma duc sa ma ocup eu singura…si Amora deja
ajunsese la capatul scarilor si o lua repede catre bucatarie.
Pajul se opri, dadu din umeri si urca incet si cascand catre
camera unde ramasese imparatul Amorus .
-
Vreau repede un ceai cu multa lamaie, se auzi
vocea cristalina a imparatesei in bucatarie.
Klaus bucatarul abea scosese croissantele din cuptor si nu
stia incotro sa o apuce mai intai.
-
Maria Ta, ce m-ai speriat, dar ce faci la 5
dimineata in bucatarie?? Si Klaus nu stia cum sa ii faca loc imparatesei prin
bucatarie care deja isi pusese apa intr-un ibric. Ii lua ibricul din mana, il
puse el pe foc si ii trase imparatesei un scaun la masa din mijloc. Intre timp
aparusera slujnicele cu cosurile de fructe din beci si se uitau uimiti la
imparateasa. Una din slujnice, Ana, cea mai tanara, varsa o cana de faina chiar
in fata imparatesei. Amora incepu sa rada.
-
Hahaha… imi pare rau ca v-am luat prin
surprindere, dar azi chiar vad ca particip la pregatirea micului dejun. Insa nu
am asa multa indemanare. Ana, scuza-ma ca ai varsat faina din cauza mea.
-
Maria ta, eu imi cer scuze, dar…. am ramas
uimita cand v-am vazut si nu am mai fost atenta, ..spune Ana si se apleca apoi
sa stranga faina imprastiata.
Regina se amuza in continuare, ceaiul fu gata in cateva
minute si ea il savura deja cand soarele incepu sa incalzeasca si mai bine cu
primele raze de dimineata.
-
Mmm..cred ca totusi ar merge niste croissante cu
ceaiul asta….nici nu apuca sa spuna Amora asta, ca Ana ii si aduse pe o
farfurie doua croissante rumene si aburinde.
Toti cei din bucatarie erau un pic incurcati, Amora era o
imparateasa buna si venea mereu in bucatarie dar nu la 5 dimineata. In cateva
moment aparu si imparatul Amorus.
-
Buna dimineata tuturor! Draga mea, Amora, dar ce
faci la ora asta in bucatarie?
Nici bine nu isi termina imparatul fraza ca Amora facu un
semn ciudat si iesi repede afara, in spatele palatului. Imparatul fugi dupa ea
.
-
Amorus, cred ca sunt bolnava! Spuse imparateasa.
Mi-e si foame, dar parca nu pot inghiti nimic. Toata mancarea imi vine inapoi.
Sa il chemam pe doctorul Nicolas.
Imparatul se intrista si o lua pe Amora de maini:
-
Nu ai cum sa fii bolnava, stii bine ca in
imparatia noastra bolile aproape ca nu exista. Poate totusi ai mancat prea
mult.
-
Nu, Amorus, chiar nu ma simt bine..de fapt ma
simt ciudat, cheama-l pe doctor, eu ma intorc in camera noastra.
Amorus chema un paj si il trimise rapid dupa doctor.
Doctorul Nicolas ajunse in mai putin de jumatate de ora si intra val vartej in
palat. Amorus il astepta in fata treptelor spre iatacul imparatesc.
-
Nicolas, dragul meu, hai sa o vezi pe Amora,
zice ca se simte ciudat, eu cred cad doar a mancat prea mult.
-
Da, uneori mancarea facuta la tine in bucatarie
e mult prea buna, …dar hai sa o vedem pe Amora.
Nicolas intra cu
Amorus. Pajii se priveau uimiti, rar ajungea doctorul la imparatie. La un
moment dat Amorus iese topaind intr-un picior si incepu sa imbratiseze toti
pajii.
-
He, he, pregatiti-va, in maxim 7 luni o sa avem
un imparat mic si bucalat!
O bucurie imensa invada tot palatul si apoi toata imparatia.
Dar va mai amintiti de Ferixa? Ea era deja instalata in casuta ei amarata din
Imparatia fricii. Stia si ea deja ca asteapta un copil. Se intorsese la familia
ei, care mai insemna un sot care mai mult fura decat muncea si o sora bolnava.
Ea avea grija de tot si incerca sa tina ascuns ca asteapta un copil.
Lunile trecuta, in imparatia Iubirii se astepta cu mare
voiosie aparitia copilului imparatului, insa in Imparatia Fricii , Ferixa deja
fugise de acasa si statea ascunsa la o manastire in asteptarea sorocului cand
avea sa aduca pe lume copilul. Si se intampla ca in aceeasi zi si ea si regina
Amora sa nasca cate un copil. Dar niciuna nu stia de cealalta.
Imparateasa Amora a nascut o fetita frumoasa si grasuta,
Ferixa nascu un baietel cam firav si care tot plangea. Pe fetita au numit-o
Amorela sip e baiat Ferixa l-a numit Iaunis.
In bucataria imparatesei Amora era zarva mare , urma ca
Amorela sa implineasca un an si urma o mare petrecere. Una din slujnice darama
borcanul cu dulceata pe jos si se apuca sa stranga, Spala cu atentie si intra
cu carpa si sub un dulap. Cand ajunse acolo, simti ceva lipit de podea. Cand
colo era o bucata ca dintr-un perete de borcan. O scoase cu atentie si vazu ca
avea niste litere pe ea atat de frumos scrise, parca cu filigran. O dadu unui
paj sa i-o duca imparatesei, se gandi ca e vreo bucata din vreo bijuterii sau
vas ce impodobea camera imparatilor.
-
Ei, ce intamplare! Zise Amora privind bucata de
sticla adusa de paj, imi aduce aminte de Ferixa, adevarul ca dup a ce a spart
acel borcan impodobit cu diverse pietre si filigrane a fugit din imparatie,
poate bucata asta inseamna ca se va intoarce, ce bine ar fi, ar vedea-o pe
Amorela.
Amora ridica sticla spre soare si vazu ca erau niste litere
care spuneau: “Dar mare iubire vor aduce
cei doi pe acest pamant cand se vor intalni si uni pe veci”.
-
Hm, o fi vreun borcan al vreunui artist sau
vrajitor, dare tare frumos, o sail tin
langa capacul pe care mi l-a adus Ferixa.
Ferixa isi ingrijea copilul cu greu, se izolase in manastire
si incerca sa isi gaseasca un drum in viata, ii parea rau ca a plecat de la
imparateasa Amora, insa mereu se uita la bucata din fundul de borcan unde
citise acele cuvinte inspaimantatoare si stia ca nu se poate intoarce in
Imparatia Iubirii, ar fi adus numai nefericire acum prin copilul ei. Era
trista, incerca sa ii dea copilului ce avea mai bun. Iaunis crestea insa era mereu plangacios, nu
voia sa se joace cu jucariile facute de Ferixa din carpe.
Anii au trecut. Amorela se facuse o domnisoara superba si
era mandria si bucuria imparatilor Amora si Amorus. Ea urma sa faca 18 ani.
Amorus se simtea cam obosit si si-ar fi dorit un urmas sa aiba grija de
imparatie. Se gandea deja sa ii dea din responsabilitati si Amorelei , insa
Amora, mama, spunea ca e prea repede, ca ea totusi e inca singura, macar sa se
marite intai. Amorela radea de ei si le spunea :
-
O sa ma marit, stati fara grija, si o sa va las
sa va odihniti mai mult, dar…trebuie sa gasesc pe cineva sa fie un imparat bun,
cel putin ca tata.
In Imparatia Fricii, Iaunis devenise un mare hot. Stia sa
alerge pe cai pe orice vreme si sa
descuie orice poarta. Avea o trupa de
hoti pe care ii conducea si cu care aducea frica in sate si orase. Stia sa se bata, manuia orice arma cu usurinta
si era temut in toata imparatia Fricii , dar si in alte imparatii i se duse vestea ca e un om aprig si rau.
Dupa petrecerea de 18 ani, Amorela a zis ca vrea sa faca un
pic nic in padure cu prietenele ei. Amora si Amorus s-au ocupat de organizare
si dis de dimineata Amora pleca cu prietenele cu o suita de trasuri si paji. Au
ajuns la padure unde au ales o poienita frumoasa, si-au instalat un cort acolo
si au inceput sa cante, sa discute despre scoala si despre ce le mai trecea lor
prin cap. Au mancat din bunatatile aduse in cosuri si dupa masa deja erau
obosite si somnoroase toate fetele sosite la pic nic. Amora insa se ridica de
pe sezlong si striga la prietenele ei:
-
Ei, numai am lenevit azi, hai sa facem un
concurs.
-
Ce
concurs? strigara fetele vesele.
-
Pai hai sa vedem cine culege cel mai frumos cos
de flori, uite au ramas cosurile de fructe si prajituri cam goale, hai sa le
umplem de flori si sa ne intoarcem asa impopotonate de flori la palat, ce
ziceti??
-
Daaaa, strigara fetele si toate sarira de la
locurile lor, au luat fiecare ba un cos, ba o cutie, sa aduca flori sa faca un
buchet cat mai frumos.
Pajii nu mai stiau incotro sa alerge dupa ele sa nu le lase
singure si la un moment dat Amora se indeparta de grup.
-
He, he, ma duc mai spre mijlocul padurii unde
cresc niste trandafiti salbatici superbi, fricoasele astea sa ramana aici sa se
multumeasca cu garofite si margarete.
Amora se tot afunda in padure, la un moment dat iesi din
granitele imparatiei, insa nu isi dadu seama. Vazu la cativa pasi de ea o tufa
mare de trandafiri salbatici, erau atat de frumosi si Amora se repezi sa culeaga
cateva flori. Dupa ce isi umplu cosul de trandafiri colorati si parfumati, isi
dadu seama ca nu prea stie incotro sa o
ia. Incepu sa strige numele pajilor, incerca sa isi dea seama dupa soare si
dupa copaci incotro era poienita unde era organizat pic-nic-ul. La un moment
dat auzi in spatele ei:
-
Hei, domnita, incotro asa prin padurea asta?
Amora se intoarse si vazu un baiat
pe un cal. Avea un pumnal la brau si se mai vedea unul la picior. Amora nu prea
mai vazuse atatea arme pe un om si nu stia ce se intampla. Frica era ceva mai
necunoscut pentru ea, insa simtea ceva neplacut uitandu-se la acest baiat.
-
M-ati cam speriat, spuse ea, cred ca m-am
ratacit prin padure. Stiti cumva cum sa ma intorc spre marginea padurii?
Baiatul de pe cal era Iaunis, fiul Ferixei. El cand o vazu
simti ceva ce nu mai simtise niciodata. In mod normal ar fi sarit de pe cal si
i-ar fi smuls toate bijuteriile de pee a si poate ar fi omorat-o pe aceasta
fata, insa simtea ca ar vrea sa vorbeasca cu ea. Se dadu jos de pe cal si facu
ce nu a facut in viata lui, isi dadu palaria jos de pe cap si se prezenta:
-
Sunt Iaunis, la dispozitia ta, o sa te ajut sa
ajungi la marginea padurii..dar e ceva de mers, nu vrei sa te duc pe cal? Eu
voi merge pe jos.
-
Eu sunt Amorela, ti-a s ramane indatorata sa
faci asta, numai sa nu afle parintii mei ce am facut.
Amora se urca repede pe cal si Iaunis apuca haturile si o
linisti pe Amorela:
-
Ajungem repede
la marginea padurii, cunosc bine fiecare copac.
Amorela il privea de sus de pe cal si se gandea ca nu il mai
vazuse niciodata si poate ca nu a facut bine ca a plecat asa cu el. Pe de alta
parte se ratacise si nu avea cum sa ajunga la marginea padurii prea curand de
una singura.
-
Ei, gata, dupa stejarulacela mare se vede deja
poiana si….cred ca le auzi deja pe prietenele tale…ii spuse Iaunis si ii
intinse mana Amorelei sa se dea jos de pe cal.
-
Iti multumesc, dar te rog haide totusi sa bei
macar un pahar cu apa, faceam o petrecere aici..
-
Nu e
nevoie, crede-ma ca nu ar fi bine sa fii vazuta cu mine….sunt din
Imparatia Fricii, nu prea avem voie sa va cunoastem pe voi din Imparatia
Iubirii….cred ca nici nu imi doresc sa pasesc pe pamantul vostru..
-
De ce?
-
Cum de ce? Zambi Iaunis, probabil ca as fi prins
si trimis inapoi…iar in imparatia mea nu prea am un renume bun….
-
Totusi, m-ai ajutat pe mine …nu ai cum sa fii o
persoana rea….zise Amora incercand sa il convinga.
Iaunis ridica privirea din nou spre Amorela si nu intelegea
de ce privind-o simtea ceva ce ii amintea de copilarie si de mama, dar in
acelasi timp si-ar fi dorit sa ramana cu Amorela cat mai mult.
Amorela ramase si ea cu privirea fixa spre Iaunis. In acel
moment se auzi:
-Aaa…uitati, a ajuns Amorela!! Se auzi vocea unei prietene
de ale Amorelei
Iaunis se grabi sa se urce pe cal.
-
Acum chiar trebuie sa plec..
-
Bine, dar, totusi…Amorela apuca haturile calului
si acesta se ridica pe picioarele din spate…. Iaunis incerca sa struneasca
calul, insa din miscarea brusca Amorela cazu
la pamant. Iaunis sari repede de pe cal, deja fetele din poiana se
alarmasera si venira si ele spre locul unde o vazusera pe Amorela.
-
Vai, ce a patit Amorela, strigau toate si Iaunis
era naucit de invalmaseala lor, el incerca sa o ridice pe Amora si sa vada daca
e in regula. Amorela insa parea lesinata.
-
Hei, cin e esti tu? Striga una din fete…
-
Scuzati-ma, Amorela nu e bine, trebuie neaparat
sa o intindem pe ceva si sa o stropim cu apa, cred ca a lesinat…zise Iaunis si
pleca cu Amorela in brate spre poiana.
Cum ajunse la tabara fetelor, pajii venira imediat, au
intins cateva paturi undeva la umbra si au intins-o pe Amorela. Ea nu isi
revenea, desi o stropeau cu apa, Iaunis incerca
sa vada daca nu e ranita insa nimic nu arata asta.
-
Trebuie sa mergem sa o vada doctorul de la
palat, zise una dintre fete, totusi….nici nu deschide ochii…
Alaiul se puse repede in mers, Iaunis venea in dreptul
calestii in care era dusa Amorela. Era speriat si nu il mai interesa ce I s-ar
fi intamplat.
La palat se anunta repede sosirea alaiului si imparatul
Amorus trimise repede dupa doctor.
Iaunis ramasese in holul de la intrare din palat si astepta.
Amorus se intoarse spre el, dupa ce trimise o sluga dupa doctor:
-
Cine esti dumneata? Mi-au spus fetele ca ai
ajutat-o pe Amorela sa iasa din padure….
-
Sunt Iaunis…si sunt din Imparatia Fricii…
Amorus ramase un pic pe ganduri, ins ail invita pe Iaunis sa
ia loc:
-
Multumesc ca ai salvat-o pe Amorela, ia loc si
asteapta putin… vreau sa vad intai ca ajunge doctorul ….
-
Maria Ta, daca e nevoie pot pleca, nu vreau sa
fac ceva ce nu se cuvine , stiu ca noi cei din Imparatia Fricii nu prea avem
voie aici…
-
Iaunis, esti cu siguranta un om bun daca ai
salvat-o pe Amorela, asa ca nu are sens sa ne formalizam…plus ca sunt convins
ca si ea va dori sa iti multumeasca…
Iaunis tacu si se aseza, se hotari sa astepte.
Doctorul sosi si urca degraba in iatacul Amorelei. Iesi de
acolo peste ceva vreme ingandurat.
-
Nu pot sa inteleg, inima ii bate perfect, pare
ca doarme….insa….mai si zambeste in somn…o sa raman in noaptea aceasta aici, sa
o supraveghez, probabil cazatura i-a facut ceva…si cand se va trezi ar fi bine
sa fiu aici…
Parintii Amorelei nici nu stiau ce sa inteleaga, intrau si
ieseau pe rand din camera Amorelei, isi framantau mainile . Doctorul statea si
astepta, mai intra si lua pulsul Amorelei. La un moment dat doctorul iesi din
camera Amorelei si intreba:
-
Cin este Iaunis?
Imparatul si imparateasa spusera
intr-un glas:
-
Il chemam noi….asteapta jos in hol
Imparatul Amorus fugi repede pe hol si striga:
-
Iaunis, vino, te rog…
Iaunis pasi ezitand spre scari, insa de sus se auzi glasul
doctorului: Iaunis, Amorela repeta in somn numele tau de vreo ora….haide mai repede…
Iaunis intra in camera Amorelei si veni inspre capataiul ei.
Doctorul si imparatii priveau din usa. Amorela murmura:
-
Iaunis, Iaunis
Iaunis se apropie de ea si ii lua mana. Iatacul se invada de
lumina. Un cerc luminos aparu deasupra celor doi, cu semnele ce aparusera
candva pe acel borcan spart de catre Ferixa. Semnele spuneau clar: Iubire si
Lumina….
Imparatul Amorus se apropie de pat si lumina incepu sa se
raspandeasca si in restul palatului, si in afara lui, parea ca intregul palat e
un izvor de lumina.
-
Asa ceva doar in cartile vechi am mai vazut,
spuse el…. Cititorii in stele au anuntat acum mii de ani ca o iubire magica va
aparea in acest colt de imparatie care va acoperi de lumina si iubire intregul
pamant prin faptul ca doua fiinte care nu par a avea legatura isi vor uni
vietile….
Amorela se ridica din pat si de mana cu Iaunis pasi spre
parintii ei:
-
El este Iaunis si as vrea sa ramana aici…
Incepura toti sa rada.
-
Draga tatii, cu siguranta ca va ramane aici, asa
e mersul acestei lumi…spuse Amorus..
-
Amorela, zise Amora, stiam ca va veni si ziua
asta….
Imparatia Iubirii porni o nunta frumoasa ce tinu 3 zile si
aduna toate imparatiile de pe pamant.
Iaunis si Amorela, fiul Fricii si fiica Iubirii, au inchis
cercul care a adus echilibru si pace in lumea lor.
2 comments
Write commentsIn timp real, daca ar fi sa fi putin rece si cat mai subiectiva, ai putea a-mi spune te rog de cate ore ai avut nevoie pentru a scrie asa ceva?
ReplyTe intreb pentru a stii cum evolueaza scrierea unei astfel de ofere, imi plac sa trag concluzi si sa compar lucruri.
Multumesc in avans pentru raspuns.
Marin, chiar nu am tinut cont de asta pentru ca eu am scris povestea in functie de cum am simtit, daca o scriam in 3 zile nu ar fi fost ce mi-am dorit....puse cap la cap pot sa zic ca am scris-o in 7 zile, asa daca vrei sa masori productivitatea, insa....la o poveste eu consider ca nu asta conteaza :). Iti multumesc si eu pentru comentariu.
Reply