Amorela - poveste despre iubire

19:33:00 2 Comments A+ a-

In martie scriam abea a 5-a parte a povestii, acum e gata toata, inca nu am apucat nici sa corectez, deci vedeti varianta iesita la cald....sper sa va placa :). Astept idei si propuneri de ilustrare a povestii :).


A fost o data ca niciodata, ca daca nu ar fi fost, nu s-ar povesti…asa poate ar trebui sa inceapa si povestea Amorelei, printesa din imparatia Iubirii.  Dar cel care stie cu adevarat  povestea ei  a cerut ca povestea sa fie spusa simplu ca sa fie de ajutor pentru toti cei care o vor citi sau care vor auzi de aceasta poveste.

 

Povestea Amorelei incepe acum multa vreme, nimeni nu stie sa spuna in ce vreme s-a intamplat si cate sute de ani au trecut de atunci, nici chiar povestitorul.

 


Dar sa incepem povestea ca vremea e scurta si mi-e teama sa nu uit toate detaliile spuse de povestitorul acestei istorii fara seaman.

 

Imparatia Iubirii era locul cel mai frumos de pe lume, era o tara unde toti erau prieteni, unde era tot timpul vara si soarele zambea cu drag de dimineata pana seara catre toti locuitorii imparatiei. I se dusese vestea acestui loc si cei care veneau sa viziteze Imparatia Iubirii in cele mai multe cazuri si ramaneau sa isi continue viata aici.

Strazile erau pietruite in toate culorile, la fiecare fereastra erau ghivece cu flori, in fiecare dimineata micul dejun era o sarbatoare si fiecare familie se intrecea sa faca mai multe prajituri si cozonaci si sa isi serveasca vecinii.

In mijlocul Imparatiei Iubirii se inalta frumosul castel al Imparatului Amorus si al Imparatesei Amora. Erau tineri si aveau mare grija de imparatie, se ingrijeau ca sa nu se certe nimeni, sa fie strazile curate si ca toti copiii sa aibe jucarii. Cu toate acestea, in sufletul lor era o mare tristete pe care putini o stiau si ei incercau din rasputeri sa tina ascunsa aceasta tristete. Ei nu aveau inca copii, desi chemasera doctori si din alte imparatii si Imparateasa Amora bause toate licorile fermecate si cele mai dulci nectaruri de pe lume.  Imparatul voia de asemenea sa aibe un mostenitor al imparatiei care sa aibe grija ca armonia si iubirea sa ramana in continuare in Imparatia Iubirii, insa zilele treceau si imparateasa inca nu putea aduce pe lume un copil.

 

La curtea imparatiei locuia de multa vreme o bucatareasa, ii spuneau Ferixa,  care venea din Imparatia Fricii, ea fugise de acolo satula de atatea temeri si chin si ceruse sa locuiasca si sa munceasca la curtea Imparatului Iubirii si bineinteles ca acesta, cu marea lui generozitate, o primise cu drag si ii dadu in grija bucataria de la castel. Nici bucatareasa nu avea copiii si isi dorea foarte mult sa aibe unul, insa ea era singuratica si nu avea inca un sot . Ea se dedicase trup si suflet imparatesei, ii gatea cele mai bune mancaruri ca sa fie vesela si sanatoasa si sa poata avea un copil cat mai repede. Toate fructele si legumele erau alese de mana ei si toate prajiturile erau garnisite cu grija si servite cu atentie imparatasei de ea insasi.

 

Intr-o zi bucatareasa cautand in camara dupa bunatati ca sa ii mai pregateasca ceva imparatesei, dadu peste un borcan de dulceata care arata atat de frumos si avea o culoare imbietoare.

-          O, ce bine, o sa fac niste cornulete cu dulceata cum ii plac imparatesei Amora si se grabi sa deschida borcanul.

Nici bine nu lua borcanul de pe raft, ca acesta se rostogoli din mainile ei si se facu tandari. Bucatareasa se sperie, facu cativa pasi inapoi sa nu calce in cioburi si apoi lua farasul si matura sa stranga mizeria de pe jos.

-          Asta e , spuse ea, o sa caut alt borcan.

In timp ce curata podeaua, lua si capacul borcanului si spuse:

-          Capacul e bun, o sa il folosesc la alt borcan , dar intai sa il spal bine ca e cam prafuit.

Lua capacul si incepu s ail frece bine, praful se dadu la o parte si dadu la iveala un metal auriu acoperit de diverse ornamente cu pietre si filigran.

-          Mai, ce capac frumos, o fi fost vreun borcan de dulceata primit cadou de la vreun alt imparat, o sa ii duc imparatesei imediat capacul sa il vada si sa il pastreze.

Bucatareasa Ferixa isi dadu sortul jos, isi aranja hainele cu grija, lua capacul intr-un servet curat si se pregati sa urce spre camera imparatesei.

Imparateasa statea in salonul ei si citea. Bucatareasa intra si facu o scurta plecaciune:

-          Iubita imparateasa, am venit sa vad ce mai faci astazi…

-          O…Ferixa , ce draguta esti, ia un loc, imparateasa o primi cu mare drag ca de obicei si o invita langa ea pe divan.

Ferixa se aseza cu grija si scoase capacul din servet:

-          Iata , imparateasa draga, ce am gasit eu astazi in camara. Voiam sa iti fac o prajitura cu dulceata, am dat peste un borcan cam prafuit, dar care arata tare bine si am scapat borcanul pe jos…am reusit sa mai recuperez doar capacul acesta minunat…nu-I asa ca e o frumusete?

Imparateasa lua capacul din mana bcataresei si il privi cu atentie si incantare:

-          Vai , e superb, uite cate pietricele si cate culori…oare de unde o fi?

-          Maria ta, eu m-am gandit ca stii dumneata, de asta ti l-am si adus, spuse Ferixa.

-          Draga Ferixa, esti o draguta ca mi l-ai adus, o sa vad mai tarziu cu sotul meu daca el isi aminteste de unde il avem, poate dupa desen si simbolurile de pe el.

Ferixa se ridica de pe divan, facu o plecaciune si isi lua la revedere de la imparateasa. Nu facu bine doi pasi ca imparateasa o striga:

-          Ferixa, ai vazut ca sunt niste litere incrustate pe aceste pietricele?

-          Nu, iubita imparateasa…

-          Pe borcan retii daca mai scria ceva?

-          Mmm..chiar nu stiu, dar ma intorc in bucatarie si caut cioburile, le curat si vi le aduc .

Ferixa cobori repede in bucatarie si cauta in galeata de gunoi cioburile borcanului, le lua cu atentie si le spala cu grija. Dupa ce spala fiecare ciob, vazu clar scris pe cioburile care formau fundul borcanului:

Primele doua femei ce vor atinge acest borcan vor avea fiecare cate un copil fericit si bun, una un baiat si una o fata, dar acesti copii vor fi buni si fericiti  numai daca mamele lor vor scapa de orice frica din sufletul lor. Daca nu,  copilul acelei mame care e plina de frica si remuscari ,  va face numai rau in aceasta lume

Ferixa incremeni si incepu sa tremure, lacrimile ii curgeau pe obraji si in sufletul ei simtea o frica nemaintalnita, isi aduse aminte de viata ei chinuita din Imparatia Fricii de unde venea si de cate suferinte a trait acolo. Isi dadu seama ca pe borcan doar ea si imparateasa Amora au pus mana, deci ele vor avea cei doi copii.

-          Vai, isi spuse Ferixa, eu am sufletul plin de teama si remuscare, copilul meu va aduce numai rau pe lume, trebuie sa plec de aici, nu pot sa ii fac rau imparatesei Amora care este atat de buna, trebuie sa fug acum inapoi in Imparatia Fricii, pana la urma acolo voi naste copilul si ce va aduce el, sa ramana acolo, sa nu aduca raul in Imparatia Iubirii. In Imparatia Fricii sunt toate relele de pe aceasta lume…of, soarta ma trimite inapoi…..ce sa fac , sa ii mai spun imparatesei?? …nu, nu ii mai spun nimic, voi fugi acum ….ea va afla oricum ca va avea un copil si va fi fericita, nu va mai avea nevoie de mine…

Si cu sufletul plin de amaraciune, Ferixa isi stranse intr-un saculet lucrusoarele ei si se furisa din castel.

O lua pe carari ascunse in padure si mergea cu pasi repezi, nu voia sa mai stea nici o secunda in Imparatia Iubirii unde ea ar fi putut sa faca atata rau.

 

Imparateasa Amora astepta in salon plimbandu-se cu capacul in mana si privindu-l in zare. Lumina trecea prin mozaicul de culori si ii colora obrajii. Fredonand o melodie vesela regina se hotari sa coboare la bucatarie sa vada ce face Ferixa.

-          Ferixa! Unde esti draga mea? Striga regina intrand in bucatarie. Slugile care dereticau si gateau prin bucatarie facura cate o plecaciune si o salutara zambind pe regina.

Regina Amora le zambi si ii intreba:

-          Dragii mei, ati vazut-o pe Ferixa?

Slugile se privira intre ele si apoi una dintre ele, o fata plapanda si pistruiata spuse repede:

-          Maria ta, Ferixa a fugit.

Amora incepu sa rada .

-          Cum sa fuga Ferixa? Hahaha, probabil e prin camara si mai cauta alt borcan minunat de dulceata.

-          Nu, Maria ta, de data asta se apropie de regina bucatarul cel mai batran din castel. El ii sopti reginei: Ferixa chiar a plecat.

-          Hm, cum asa? Intreba Amora radicand din sprancene a mirare. Doar nu s-o fi speriat ca a spart borcanul de dulceata.

-          Nu, Maria ta, zise bucatarul, a strans repede lucrurile si a spus ca ceva grav s-a intamplat si trebuie sa se intoarca in tara ei, in Imparatia Fricii.

-          Vai!! Se infiora regina si toate celelalte slugi se infiorara si se priveau cu teama si spuneau “Vai, biata Ferixa, sa se intoarca acolo…de ce?”

-          Of, ce s-o fi intamplat? Ea nu a mai fost acolo de vreo 10 ani de cand a venit la noi la castel…biata Ferixa, o sa vorbesc cu regele poate sa trimitem un mesager acolo sa intrebam de ea la curtea imparatului de acolo….desi….ma cam indoiesc ca el ne va raspunde ceva.

-          Asa e , Maria ta, spuse bucatarul cel batran, mai bine sa asteptam, poate ne va trimite macar o scrisoare…

-          Da, cu siguranta ne va scrie ea ceva….spuse mai linistita Amora. Acum haideti sa ne linistim, sa ne rugam sa ii fie bine si ….sa gatim ceva bun pentru seara aceasta, incheie zambind Amora.

Toate slugile zambira cu drag si venira in jurul Amorei

-          Ce ai dori sa pregatim?

-          Sa fie si ceva dulce?

Amora incepu sa rada.

-          Ma rasfatati ca pe o fetita, dar stiu ca sunteti atat de priceputi si veti gati o cina minunata, asa cum faceti voi in fiecare zi. Ma retrag la mine, trebuie sa soseasca imparatul . Spor la treaba, dragii mei.

Amora se retrase din bucatarie, urca scarile spre camera ei, pe drum pajii si celelalte slugi de la castel se inclinau in fata ei si ea le zambi tuturor.

Ajunsa in camera ei, Amora se aseza pe canapea si privi iar capacul, cand auzi ceva pasi.

-          Ce face iubirea mea draga?

Imparatul Amorus intra pe usa si o imbratisa pe Amora.

-          O, dragul meu, ce bine ca ai venit mai repede…

-          Stii cat de mult astept sa ajung acasa, insa astazi a trebuit sa discut cu sfetnicii mei despre cum vor organiza Craciunul in acest an si nu ne-am horatat daca vom face globulete din ciocolata sau din martipan, spuse regele si incheie razand, Slava Domnului ca acestea sunt disputele noastre si nu razboaiele si taxele pentru locuitorii imparatiei.

-          Asa e dragul meu, spuse Amora, insa eu cred ca ar trebui sa faceti globulete de ambele feluri, ce zici?

Amorus se gandi putin si apoi fata I se lumina:

-          Amora, ca de obicei tu stii sa impaci ideile din consiliul nostrum…maine o sa le spun sfetnicilor mei ca dupa discutii de atatea ori, tu ai rezolvat totul in doua secunde.

Imparateasa Amora se indrepta spre masuta unde lasase capacul de la borcan, il lua in mana si i-l arata si imparatului:

-          Iata, dragul meu, ce a gasit Ferixa azi in camara…din pacate borcanul s-a spart…dar a ramas acest capac splendid…

Imparatul privi cu atentie capacul, il lua din mana sotiei lui si il privi inspre lumina candelabrului.

-          Hm…spuse el, ce interesant arata…

-          Da, zise imparateasa, e superb ca o bijuterie, insa sunt niste semne ciudate pe margine, parca e un text ceva…..stii de unde l-am primit?

-          Nu imi amintesc acum, insa cu siguranta e unul din cadourile de curtoazie facut de vecinii nostril….textul nu il inteleg, o sa il chem pe Sapientissimus, sfetnicul nostrum poliglot , sa ne traduca….il iau maine cu mine dupa consiliu, sa mai ceri maine un tacam la masa.

-          Bine, dragul meu, acum e vremea cinei…trebuie sa coboram …sa ne pregatim..

Imparatul si imparateasa luau cina in fiecare seara cu cel putin 10 slugi din palat, asa era obiceiul de sute de ani de cand era imparatia. In seara aceasta ei luau cina cu slugile de la bucatarie si acestia se intrecusera in maiestrie dorind sa le arate imparatilor cat de bine le era si cat de fericiti erau sa manance cu stapanii lor.

Bucatarul cel batran, Klaus, intra insotit de cele 8 slujnice de la bucatarie. Imparatul ii saluta pe toti si ii invita sa se aseze.

-          Dar Ferixa unde este? Intreba imparatul.

-          Amorus, dragul meu, am si uitat sa iti spun, Ferixa a trebuit sa plece de urgenta in tara ei, se pare ca ceva grav s-a intamplat si a trebuit sa ajunga acolo, spuse Amora asezandu-se la masa .

-          Putem sa o ajutam cu ceva? Intreba imparatul.

-          Din pacate nu a lasat nici un mesaj nimic, a plecat brusc, spuse Amora si se adresa si celor de la masa: Nu ati gasit in camera ei vreo scrisoare sau ceva?

-          Maria ta,  e totul gol in camera ei, noi am cautat si in sertare si sub pat, nici o scrisoare, nimic, spuse o slujnica in timp ce isi umplea farfuria cu salata.

-          Dragii mei, sa mancam cu pofta aceste minunate mancaruri pregatite chiar de voi, maine o sa intreb pe sfetnicii mei daca au idee cum putem discuta cu Imparatul din Imparatia Fricii sa ne spuna ceva de Ferixa, nu va ingrijorati, daca ea a plecat, inseama ca era cu adevarat necesar.

Bucatarul Klaus a fost felicitat de toata lumea de la masa, a avut ideea sa incerce niste retete noi aduse din Orientul indepartat si toate au fost pe plac si imparatului si imparatesei . Spre sfarsitul mesei, imparatul Amorus multumi pentru masa si ceru permisiunea sa se retraga pentru ca avea ceva de studiat pentru consiliul cu sfetnicii sai de a doua zi. Imparateasa Amora il intreba:

-          Dragul meu, daca mai ai intrebari cu prea multe raspunsuri la tine in sedintele cu sfetnicii, pot veni si eu o sa iti dau o mana de ajutor.

Imparatul zambi si ii saruta mana

-          Draga mea, as vrea sa stai mai mult pe la palat, prin gradini, sa te plimbi , sa faci lucruri placute si usoare…in consiliul nostru nu ti-ar face bine.

Bucatarul Klaus tusi putin si isi pregati intrarea cu desertul:

-          Ei…eu am mai facut in seara asta o prajitura, am invatat-o cand am ajuns candva intr-o tara unde puteai gasi toate aromele de pe aceasta lume si m-am gandit sa o pregatesc astazi…

-          Bravo, Klaus, nici ca se putea mai bine, spuse Amora. Chiar e binevenit un asemenea desert, Amorus sa iti iei cu tine o bucatica in biblioteca.

Klaus ii pregati imparatului o portie zdravana de prajitura pe un platou si i-o duse in biblioteca. Imparatul ii facu loc pe biroul lui plin de carti si cu ochii in documente manca linistit din prajitura. Imparateasa Amora mai zabovi putin cu slugile la masa, multumi inca o data pentru masa si se retrase spre camera ei. Trecu pe langa usa bibliotecii si il vazu pe imparatul Amorus adormit cu nasul in carti. O pufni rasul si Amorus se trezi:

-          Ce s-a intamplat?? Vai, sper ca nu am varsat ceva pe aici…si se uita buimac pe documentele din fata lui.

-          Nu, dragul meu, insa ai adormit ca un motan cu nasul in documente. Hai mai bine sa te odihnesti, imparatia are nevoie de noi odihniti si veseli.

Amora si Amorus urcara in dormitorul lor imparatesc, pajii au inchis toate usile in urma lor si s-au asezat si ei pe fotoliile pline de permute din dreptul usilor. Nu prea aveau ce sa pazeasca, in aceasta imparatie nu se mai intamplasera furturi sau alte lucruri de acest fel de cel putin 100 de ani, dar stateau acolo pentru ca meseria lor era seculara, erau paji imparatesti din tata in fiu si stateau mai mult sa verifice daca florile de pe culoarul care ducea catre dormitorul imparatesc erau curatate si bine ingrijite. Practic ei devenisera niste gradinari de interior, dar tot paji imparatesti erau numiti.

Spre dimineata unul din paji a fost trezit brusc de zgomotul usii de la dormitorul imparatesc. Amora iesi val vartej si cobori scarile in mare graba. Pajul care a fost trezit isi trase repede cizmele si isi puse palaria si fuga dupa imparateasa.

-          Maria Ta, cu ce va pot ajuta!!! Stati usor, scarile sunt cam alunecoase…

-          Vreau neaparat un ceai cu multa lamaise, spuse Amora, si fug la bucatarie….stai linistit, intreaba-l pe imparat ce doreste sa ii aduci la micul dejun…de ceai ma duc sa ma ocup eu singura…si Amora deja ajunsese la capatul scarilor si o lua repede catre bucatarie.

Pajul se opri, dadu din umeri si urca incet si cascand catre camera unde ramasese imparatul Amorus .

-          Vreau repede un ceai cu multa lamaie, se auzi vocea cristalina a imparatesei in bucatarie.

Klaus bucatarul abea scosese croissantele din cuptor si nu stia incotro sa o apuce mai intai.

-          Maria Ta, ce m-ai speriat, dar ce faci la 5 dimineata in bucatarie?? Si Klaus nu stia cum sa ii faca loc imparatesei prin bucatarie care deja isi pusese apa intr-un ibric. Ii lua ibricul din mana, il puse el pe foc si ii trase imparatesei un scaun la masa din mijloc. Intre timp aparusera slujnicele cu cosurile de fructe din beci si se uitau uimiti la imparateasa. Una din slujnice, Ana, cea mai tanara, varsa o cana de faina chiar in fata imparatesei. Amora incepu sa rada.

-          Hahaha… imi pare rau ca v-am luat prin surprindere, dar azi chiar vad ca particip la pregatirea micului dejun. Insa nu am asa multa indemanare. Ana, scuza-ma ca ai varsat faina din cauza mea.

-          Maria ta, eu imi cer scuze, dar…. am ramas uimita cand v-am vazut si nu am mai fost atenta, ..spune Ana si se apleca apoi sa stranga faina imprastiata.

Regina se amuza in continuare, ceaiul fu gata in cateva minute si ea il savura deja cand soarele incepu sa incalzeasca si mai bine cu primele raze de dimineata.

-          Mmm..cred ca totusi ar merge niste croissante cu ceaiul asta….nici nu apuca sa spuna Amora asta, ca Ana ii si aduse pe o farfurie doua croissante rumene si aburinde.

Toti cei din bucatarie erau un pic incurcati, Amora era o imparateasa buna si venea mereu in bucatarie dar nu la 5 dimineata. In cateva moment aparu si imparatul Amorus.

-          Buna dimineata tuturor! Draga mea, Amora, dar ce faci la ora asta in bucatarie?

Nici bine nu isi termina imparatul fraza ca Amora facu un semn ciudat si iesi repede afara, in spatele palatului. Imparatul fugi dupa ea .

-          Amorus, cred ca sunt bolnava! Spuse imparateasa. Mi-e si foame, dar parca nu pot inghiti nimic. Toata mancarea imi vine inapoi. Sa il chemam pe doctorul Nicolas.

Imparatul se intrista si o lua pe Amora de maini:

-          Nu ai cum sa fii bolnava, stii bine ca in imparatia noastra bolile aproape ca nu exista. Poate totusi ai mancat prea mult.

-          Nu, Amorus, chiar nu ma simt bine..de fapt ma simt ciudat, cheama-l pe doctor, eu ma intorc in camera noastra.

Amorus chema un paj si il trimise rapid dupa doctor. Doctorul Nicolas ajunse in mai putin de jumatate de ora si intra val vartej in palat. Amorus il astepta in fata treptelor spre iatacul imparatesc.

-          Nicolas, dragul meu, hai sa o vezi pe Amora, zice ca se simte ciudat, eu cred cad doar a mancat prea mult.

-          Da, uneori mancarea facuta la tine in bucatarie e mult prea buna, …dar hai sa o vedem pe Amora.

Nicolas intra  cu Amorus. Pajii se priveau uimiti, rar ajungea doctorul la imparatie. La un moment dat Amorus iese topaind intr-un picior si incepu sa imbratiseze toti pajii.

-          He, he, pregatiti-va, in maxim 7 luni o sa avem un imparat mic si bucalat!

O bucurie imensa invada tot palatul si apoi toata imparatia.

 

Dar va mai amintiti de Ferixa? Ea era  deja instalata in casuta ei amarata din Imparatia fricii. Stia si ea deja ca asteapta un copil. Se intorsese la familia ei, care mai insemna un sot care mai mult fura decat muncea si o sora bolnava. Ea avea grija de tot si incerca sa tina ascuns ca asteapta un copil.

Lunile trecuta, in imparatia Iubirii se astepta cu mare voiosie aparitia copilului imparatului, insa in Imparatia Fricii , Ferixa deja fugise de acasa si statea ascunsa la o manastire in asteptarea sorocului cand avea sa aduca pe lume copilul. Si se intampla ca in aceeasi zi si ea si regina Amora sa nasca cate un copil. Dar niciuna nu stia de cealalta.

Imparateasa Amora a nascut o fetita frumoasa si grasuta, Ferixa nascu un baietel cam firav si care tot plangea. Pe fetita au numit-o Amorela sip e baiat Ferixa l-a numit Iaunis.

In bucataria imparatesei Amora era zarva mare , urma ca Amorela sa implineasca un an si urma o mare petrecere. Una din slujnice darama borcanul cu dulceata pe jos si se apuca sa stranga, Spala cu atentie si intra cu carpa si sub un dulap. Cand ajunse acolo, simti ceva lipit de podea. Cand colo era o bucata ca dintr-un perete de borcan. O scoase cu atentie si vazu ca avea niste litere pe ea atat de frumos scrise, parca cu filigran. O dadu unui paj sa i-o duca imparatesei, se gandi ca e vreo bucata din vreo bijuterii sau vas ce impodobea camera imparatilor.

-          Ei, ce intamplare! Zise Amora privind bucata de sticla adusa de paj, imi aduce aminte de Ferixa, adevarul ca dup a ce a spart acel borcan impodobit cu diverse pietre si filigrane a fugit din imparatie, poate bucata asta inseamna ca se va intoarce, ce bine ar fi, ar vedea-o pe Amorela.

Amora ridica sticla spre soare si vazu ca erau niste litere care spuneau: “Dar mare iubire vor aduce cei doi pe acest pamant cand se vor intalni si uni pe veci”.

-          Hm, o fi vreun borcan al vreunui artist sau vrajitor, dare  tare frumos, o sail tin langa capacul pe care mi l-a adus Ferixa.

Ferixa isi ingrijea copilul cu greu, se izolase in manastire si incerca sa isi gaseasca un drum in viata, ii parea rau ca a plecat de la imparateasa Amora, insa mereu se uita la bucata din fundul de borcan unde citise acele cuvinte inspaimantatoare si stia ca nu se poate intoarce in Imparatia Iubirii, ar fi adus numai nefericire acum prin copilul ei. Era trista, incerca sa ii dea copilului ce avea mai bun.  Iaunis crestea insa era mereu plangacios, nu voia sa se joace cu jucariile facute de Ferixa din carpe.

 

Anii au trecut. Amorela se facuse o domnisoara superba si era mandria si bucuria imparatilor Amora si Amorus. Ea urma sa faca 18 ani. Amorus se simtea cam obosit si si-ar fi dorit un urmas sa aiba grija de imparatie. Se gandea deja sa ii dea din responsabilitati si Amorelei , insa Amora, mama, spunea ca e prea repede, ca ea totusi e inca singura, macar sa se marite intai. Amorela radea de ei si le spunea :

-          O sa ma marit, stati fara grija, si o sa va las sa va odihniti mai mult, dar…trebuie sa gasesc pe cineva sa fie un imparat bun, cel putin ca tata.

In Imparatia Fricii, Iaunis devenise un mare hot. Stia sa alerge pe cai  pe orice vreme si sa descuie orice poarta. Avea o  trupa de hoti pe care ii conducea si cu care aducea frica in sate si orase.  Stia sa se bata, manuia orice arma cu usurinta si era temut in toata imparatia Fricii , dar si in alte imparatii i  se duse vestea ca e un om aprig si rau.

Dupa petrecerea de 18 ani, Amorela a zis ca vrea sa faca un pic nic in padure cu prietenele ei. Amora si Amorus s-au ocupat de organizare si dis de dimineata Amora pleca cu prietenele cu o suita de trasuri si paji. Au ajuns la padure unde au ales o poienita frumoasa, si-au instalat un cort acolo si au inceput sa cante, sa discute despre scoala si despre ce le mai trecea lor prin cap. Au mancat din bunatatile aduse in cosuri si dupa masa deja erau obosite si somnoroase toate fetele sosite la pic nic. Amora insa se ridica de pe sezlong si striga la prietenele ei:

-          Ei, numai am lenevit azi, hai sa facem un concurs.

-           Ce concurs? strigara fetele vesele.

-          Pai hai sa vedem cine culege cel mai frumos cos de flori, uite au ramas cosurile de fructe si prajituri cam goale, hai sa le umplem de flori si sa ne intoarcem asa impopotonate de flori la palat, ce ziceti??

-          Daaaa, strigara fetele si toate sarira de la locurile lor, au luat fiecare ba un cos, ba o cutie, sa aduca flori sa faca un buchet cat mai frumos.

Pajii nu mai stiau incotro sa alerge dupa ele sa nu le lase singure si la un moment dat Amora se indeparta de grup.

-          He, he, ma duc mai spre mijlocul padurii unde cresc niste trandafiti salbatici superbi, fricoasele astea sa ramana aici sa se multumeasca cu garofite si margarete.

Amora se tot afunda in padure, la un moment dat iesi din granitele imparatiei, insa nu isi dadu seama. Vazu la cativa pasi de ea o tufa mare de trandafiri salbatici, erau atat de frumosi si Amora se repezi sa culeaga cateva flori. Dupa ce isi umplu cosul de trandafiri colorati si parfumati, isi dadu seama ca nu prea stie incotro sa  o ia. Incepu sa strige numele pajilor, incerca sa isi dea seama dupa soare si dupa copaci incotro era poienita unde era organizat pic-nic-ul. La un moment dat auzi in spatele ei:

-          Hei, domnita, incotro asa prin padurea asta?

Amora se intoarse si vazu un baiat pe un cal. Avea un pumnal la brau si se mai vedea unul la picior. Amora nu prea mai vazuse atatea arme pe un om si nu stia ce se intampla. Frica era ceva mai necunoscut pentru ea, insa simtea ceva neplacut uitandu-se la acest baiat.

-          M-ati cam speriat, spuse ea, cred ca m-am ratacit prin padure. Stiti cumva cum sa ma intorc spre marginea padurii?

Baiatul de pe cal era Iaunis, fiul Ferixei. El cand o vazu simti ceva ce nu mai simtise niciodata. In mod normal ar fi sarit de pe cal si i-ar fi smuls toate bijuteriile de pee a si poate ar fi omorat-o pe aceasta fata, insa simtea ca ar vrea sa vorbeasca cu ea. Se dadu jos de pe cal si facu ce nu a facut in viata lui, isi dadu palaria jos de pe cap si se prezenta:

-          Sunt Iaunis, la dispozitia ta, o sa te ajut sa ajungi la marginea padurii..dar e ceva de mers, nu vrei sa te duc pe cal? Eu voi merge pe jos.

-          Eu sunt Amorela, ti-a s ramane indatorata sa faci asta, numai sa nu afle parintii mei ce am facut.

Amora se urca repede pe cal si Iaunis apuca haturile si o linisti pe Amorela:

-          Ajungem repede  la marginea padurii, cunosc bine fiecare copac.

Amorela il privea de sus de pe cal si se gandea ca nu il mai vazuse niciodata si poate ca nu a facut bine ca a plecat asa cu el. Pe de alta parte se ratacise si nu avea cum sa ajunga la marginea padurii prea curand de una singura.

-          Ei, gata, dupa stejarulacela mare se vede deja poiana si….cred ca le auzi deja pe prietenele tale…ii spuse Iaunis si ii intinse mana Amorelei sa se dea jos de pe cal.

-          Iti multumesc, dar te rog haide totusi sa bei macar un pahar cu apa, faceam o petrecere aici..

-          Nu e  nevoie, crede-ma ca nu ar fi bine sa fii vazuta cu mine….sunt din Imparatia Fricii, nu prea avem voie sa va cunoastem pe voi din Imparatia Iubirii….cred ca nici nu imi doresc sa pasesc pe pamantul vostru..

-          De ce?

-          Cum de ce? Zambi Iaunis, probabil ca as fi prins si trimis inapoi…iar in imparatia mea nu prea am un renume bun….

-          Totusi, m-ai ajutat pe mine …nu ai cum sa fii o persoana rea….zise Amora incercand sa il convinga.

Iaunis ridica privirea din nou spre Amorela si nu intelegea de ce privind-o simtea ceva ce ii amintea de copilarie si de mama, dar in acelasi timp si-ar fi dorit sa ramana cu Amorela cat mai mult.

Amorela ramase si ea cu privirea fixa spre Iaunis. In acel moment se auzi:

-Aaa…uitati, a ajuns Amorela!! Se auzi vocea unei prietene de ale Amorelei

Iaunis se grabi sa se urce pe cal.

-          Acum chiar trebuie sa plec..

-          Bine, dar, totusi…Amorela apuca haturile calului si acesta se ridica pe picioarele din spate…. Iaunis incerca sa struneasca calul, insa din miscarea brusca Amorela cazu  la pamant. Iaunis sari repede de pe cal, deja fetele din poiana se alarmasera si venira si ele spre locul unde o vazusera pe Amorela.

-          Vai, ce a patit Amorela, strigau toate si Iaunis era naucit de invalmaseala lor, el incerca sa o ridice pe Amora si sa vada daca e in regula. Amorela insa parea lesinata.

-          Hei, cin e esti tu? Striga una din fete…

-          Scuzati-ma, Amorela nu e bine, trebuie neaparat sa o intindem pe ceva si sa o stropim cu apa, cred ca a lesinat…zise Iaunis si pleca cu Amorela in brate spre poiana.

Cum ajunse la tabara fetelor, pajii venira imediat, au intins cateva paturi undeva la umbra si au intins-o pe Amorela. Ea nu isi revenea, desi o stropeau cu apa, Iaunis incerca  sa vada daca nu e ranita insa nimic nu arata asta.

-          Trebuie sa mergem sa o vada doctorul de la palat, zise una dintre fete, totusi….nici nu deschide ochii…

Alaiul se puse repede in mers, Iaunis venea in dreptul calestii in care era dusa Amorela. Era speriat si nu il mai interesa ce I s-ar fi intamplat.

La palat se anunta repede sosirea alaiului si imparatul Amorus trimise repede dupa doctor.

Iaunis ramasese in holul de la intrare din palat si astepta. Amorus se intoarse spre el, dupa ce trimise o sluga dupa doctor:

-          Cine esti dumneata? Mi-au spus fetele ca ai ajutat-o pe Amorela sa iasa din padure….

-          Sunt Iaunis…si sunt din Imparatia Fricii…

Amorus ramase un pic pe ganduri, ins ail invita pe Iaunis sa ia loc:

-          Multumesc ca ai salvat-o pe Amorela, ia loc si asteapta putin… vreau sa vad intai ca ajunge doctorul ….

-          Maria Ta, daca e nevoie pot pleca, nu vreau sa fac ceva ce nu se cuvine , stiu ca noi cei din Imparatia Fricii nu prea avem voie aici…

-          Iaunis, esti cu siguranta un om bun daca ai salvat-o pe Amorela, asa ca nu are sens sa ne formalizam…plus ca sunt convins ca si ea va dori sa iti multumeasca…

Iaunis tacu si se aseza, se hotari sa astepte.

Doctorul sosi si urca degraba in iatacul Amorelei. Iesi de acolo peste ceva vreme ingandurat.

-          Nu pot sa inteleg, inima ii bate perfect, pare ca doarme….insa….mai si zambeste in somn…o sa raman in noaptea aceasta aici, sa o supraveghez, probabil cazatura i-a facut ceva…si cand se va trezi ar fi bine sa fiu aici…

Parintii Amorelei nici nu stiau ce sa inteleaga, intrau si ieseau pe rand din camera Amorelei, isi framantau mainile . Doctorul statea si astepta, mai intra si lua pulsul Amorelei. La un moment dat doctorul iesi din camera Amorelei si intreba:

-          Cin este Iaunis?

Imparatul si imparateasa spusera intr-un glas:

-          Il chemam noi….asteapta jos in hol

Imparatul Amorus fugi repede pe hol si striga:

-          Iaunis, vino, te rog…

Iaunis pasi ezitand spre scari, insa de sus se auzi glasul doctorului: Iaunis, Amorela repeta in somn numele tau de vreo ora….haide  mai repede…

Iaunis intra in camera Amorelei si veni inspre capataiul ei. Doctorul si imparatii priveau din usa. Amorela murmura:

-          Iaunis, Iaunis

Iaunis se apropie de ea si ii lua mana. Iatacul se invada de lumina. Un cerc luminos aparu deasupra celor doi, cu semnele ce aparusera candva pe acel borcan spart de catre Ferixa. Semnele spuneau clar: Iubire si Lumina….

Imparatul Amorus se apropie de pat si lumina incepu sa se raspandeasca si in restul palatului, si in afara lui, parea ca intregul palat e un izvor de lumina.

-          Asa ceva doar in cartile vechi am mai vazut, spuse el…. Cititorii in stele au anuntat acum mii de ani ca o iubire magica va aparea in acest colt de imparatie care va acoperi de lumina si iubire intregul pamant prin faptul ca doua fiinte care nu par a avea legatura isi vor uni vietile….

Amorela se ridica din pat si de mana cu Iaunis pasi spre parintii ei:

-          El este Iaunis si as vrea sa ramana aici…

Incepura toti sa rada.

-          Draga tatii, cu siguranta ca va ramane aici, asa e mersul acestei lumi…spuse Amorus..

-          Amorela, zise Amora, stiam ca va veni si ziua asta….

Imparatia Iubirii porni o nunta frumoasa ce tinu 3 zile si aduna toate imparatiile  de pe pamant.

Iaunis si Amorela, fiul Fricii si fiica Iubirii, au inchis cercul care a adus echilibru si pace in lumea lor.

2 comentarii

Write comentarii
Marin
AUTHOR
6 decembrie 2012, 10:14 delete

In timp real, daca ar fi sa fi putin rece si cat mai subiectiva, ai putea a-mi spune te rog de cate ore ai avut nevoie pentru a scrie asa ceva?
Te intreb pentru a stii cum evolueaza scrierea unei astfel de ofere, imi plac sa trag concluzi si sa compar lucruri.
Multumesc in avans pentru raspuns.

Reply
avatar
6 decembrie 2012, 22:18 delete

Marin, chiar nu am tinut cont de asta pentru ca eu am scris povestea in functie de cum am simtit, daca o scriam in 3 zile nu ar fi fost ce mi-am dorit....puse cap la cap pot sa zic ca am scris-o in 7 zile, asa daca vrei sa masori productivitatea, insa....la o poveste eu consider ca nu asta conteaza :). Iti multumesc si eu pentru comentariu.

Reply
avatar