A fi sau a nu fi

Astazi am tot vorbit pe messenger cu Andreea ( NB: Andreea Nicolae despre care am scris si in articolul anterior) si ea imi spunea cat de lovita se simte de aceasta situatie in care se afla, cu copil bolnav, fara bani, cu alt copil mic acasa care are nevoie de grija si atentie. Citind tot ce imi spunea ea, simteam ca ceva nu e normal pe lumea asta sau nu e in acord cu binele, cu armonia.

Ma uitam apoi la TV la o emisiune ce arata forta selectiei naturale la vulturi care de mici, din cuib, se omoara intre ei ca sa ajunga la hrana si culmea era ca mama-vultur il hranea tot pe cel puternic mai mult.
Si atunci am simtit si durere si ratiune , imi venea sa plang pentru copilul Andreei , insa ma gandeam ca eu am copilul meu, care astepta sa ma joc cu el sa ii dau de mancare si nu sa ma gandesc la alt copil.
Intrebarea de a fi sau a nu fi practic ne rezuma constiinta, sa fii intr-un fel sau sa nu fii si de acolo pleaca tot.
Aleg sa fiu om normal, sa am familia mea, sa am grija de ea , dar nu pot sa nu privesc in jur si uneori sa ma doara durerea altora. Mai dureros e ca nu inteleg de ce trebuie sa apara situatii absurde ca cea a Andreei al carei baietel va pleca maine spre Sibiu, intr-o salvare, sa  i se faca o operatie sau a Irinei care sta intr-un centru maternal la Iasi si nu stie din septembrie unde va fi. Sau a Corneliei care asteapta sa vada daca baietelul ei va putea fi operat in Germania......sau situatia copiilor din tarile africane care nu au apa de baut si care mor de foame si de sete.
La fel nu inteleg depresia copiilor cu bani care nu stiu pe ce jocuri sa mai dea banii sau disperarea doamnelor cu multe posete Louis Vuitton ca nu vor fi invitate nici anul acesta la vreun fashion show.
Si stau si ma intreb, ce este aceasta lume si unde se duce si de ce nu ma pot detasa de exterior, de sentimentele care fug in jurul meu si care uneori se lovesc cateva momente si de mine.
In momente de acest gen ma rog sa am acea nesimtire pe care o vad totusi la multe persoane din jurul meu....sincer, ii invidiez uneori. As vrea sa nu imi pese de nimic din jur si sa pot sa imi vad doar de ce este al meu.
Se spune ca acum suntem intr-o epoca cand civilizatia a atins cote maxime...da...totul se duce spre extreme, si suferinta, si extazul. Sunt oameni care castiga la loto si sunt oameni care nu au bani sa ia lapte praf pentru un sugar.

Mi-am dat seama ca nu sunt nici Maica Tereza si nici vreun viitor candidat la Nobel pentru pace si ca trebuie sa accept ca exista si nefericire stupida si absurda in jurul meu, asa cum trebuie sa accept ca exista si fericire dusa pana la extaz. De aici se formeaza poate o medie. Si am spus mereu, mediile ascund monstri. In seara asta imi scot greu din cap imaginea lui Alex, a Andreei, mama lui, pe care ii asteapta niste zile mai grele, dar stiu ca vor trece. Proiectez deja in viitor doar bine pentru ei, asa vreau sa fie si de undeva va veni o lumina pentru ei, momentan le trimit eu lumina atat cat pot.

Am scris la un moment dat si despre o idee de a mea "1 pentru 1" adica fiecare dintre noi sa facem ceva bun pentru un alt om ..si chestia asta sa o perpetuam la infinit...atunci media nu ar mai ascunde monstri.

Noapte buna si incercati 1 pentru 1.