Ucraina ne-a aratat ca suntem generosi sau frica?

Ucraina se pare ca a aratat cat de generosi pot fi romanii. Dintr-odata am vazut romani dispusi sa dea din mancarea lor, din banii lor, sa primeasca pe altii in casa chiar si cu un copil mic sau cu animale de companie. E un razboi cumplit si romanii vor sa ajute. Asta e un lucru foarte bun si a aratat ca sunt persoane care in sfarsit au fost miscate de ceva. Romanii s-au urnit din comoditatea si prejudecatile lor si au reusit sa isi spele un pic fata in lume.

Pe de alta parte nu pot sa nu ma intreb de ce nu am manifestat aceasta generozitate asa acuta atatia ani de cand ne confruntam cu degradarea materiala a societatii, de ce avem atat de multi oameni care traiesc la pragul saraciei lucii si care de obicei sunt tratati precum gunoiul societatii. Noi inca suntem acel popor ce consideram femeia de la curatenie o oarecare sclava care trebuie sa ne adune si hartia pe care o scapam pe jos si dupa care nu ne aplecam. Dar dintr-odata avem puterea sa primim printre noi oameni ce au plecat cu 3 haine pe ei.

Cunoscand fobia romanilor de animale de companie, la fel ma mir de unde atata entuziasm de a primi oameni ce nu si-au abandonat cainele sau pisica cum o cam fac compatriotii nostri de indata ce dau de lene sau de vreo alergie inchipuita.

Stau sa ma gandesc daca e vreun miracol in care putem crede si care ar salva la nivel psihologic degradarea morala a unui popor obisnuit sa-si doreasca sa moara capra vecinului.

Una peste alta, pe langa ONG-urile care acum tureaza la maxim, apar diverse persoane publice ce isi manifesta dorinta de a ajuta. Printre ei sunt oameni ce nu o fac pentru prima data si asta e laudabil. Poate ca acum cineva ii va lua de model si pe partea asta, nu doar cum sa isi faca comenzi la carpe si genti. Pe undeva fiecare incearca si o campanie de imagine cautata. Am fost putin dezamagita sa vad postarea cuiva ce spunea ca principala grija era sa nu isi strice imaginea pe Internet, adica in continuare stam agatati in ,,ce o sa spuna lumea".

De partea celalata sunt amaratii nostri. Ii stiti? Cei ce umbla din ONG in ONG sa isi salveze vietile copiilor, sa isi refaca viata, sa isi reconstruiasca o casa luata de apa sau sa isi recupereze puterea de munca dupa un accident teribil. Ei stau si se intreaba de ce si cum un razboi a trecut in fata lor. Neputinta lor e si mai mare acum. La fel, adaposturile de animale ce se ocupa de animalele noastre abandonate, de aici, din Romania, pe care nu le vede nimeni, desi postam in disperare poze cu ucrainience ce vin cu caini sau pisici in brate. Lor cine le mai doneaza acum? Ei cum se vor mai descurca?

Un razboi este in mod cert un blestem fabricat de om. Si din el suferim toti, mai mult sau mai putin. Tuturor ne este frica ca am putea fi noi urmatorii. Cand mureau copii in Siria spuneam ei, sunt departe, plus ca cine se uita la aia ca sunt si multi. Mda, acum insa treaba asta e la usa vecinului. Si ne intra si noua putin miros de praf de pusca si asa vine frica ce genereaza generozitate. 

Cei ce au donat mereu si au fost oameni buni, sunt si acum si nu fac asa mult tam tam. Mai dau un share surselor corecte, mai te invata ca a dona nu inseamna sa iei gunoiul tau din casa si sa il pui unui amarat in spate. Nimeni nu vrea papucii tai uzati ce nu se pot folosi, mai ales dupa kilometri de mers pe pe jos pe granita. Si a dona e o chestie ce se face cu cap sau nu se face deloc.