Cred ca ma apropii de 40 de ani de cand am primit prima palma, Am simtit si am trait cu violenta ani de zile. Nu as vrea sa spun mai multe pentru ca este un subiect prea personal, legat de o perioada a copilariei pe care nu mai vreau sa o amintesc.

Cert este ca debutul cunoasterii violentei celuilalt dinainte de perioada in care sa poti verbaliza durerea inseamna o trauma pe viata. Ca si copil, percepi asta ca si pe ceva normal. Stii ca te doare, dar culmea asta e normalitatea pe care o stii, alta nu ai. Psihologii au identificat diverse forme de a usura traumele traite de aceste persoane batute in copilarie, ele functioneaza in diverse proportii, insa este clar: un copil care a fost batut in mod frecvent ramane marcat pe viata comportamental, social si din pacare si la capitolul dezvoltare fizica. Asa ca daca obisnuiti sa mai pocniti juniorii, ganditi-va de 10 ori inainte de a o face.

De-a lungul anilor, frica in sine fata de violenta fizica se acumuleaza. E ca un lichid gros si scarbos care din cand in cand devine ca un cauciuc ce te strange. Stii ca e ceva in tine rau si nu stii ce e.

Aud acum de violeta din ce in ce mai crescuta a adolescentilor. Ei, unii dintre ei fie au fost crescuti cu o exagerare a alintarii, alt pericol, fie au fost batuti cand erau mici. Extremele nu fac bine, copilul nu are cum sa iti atraga atentia ca nu e ok ce faci, dar ca si adult, pana ai decis sa ai copil, trebuie, trebuie, TREBUIE, sa inveti sa iti cresti copilul intr-o normalitate cu adevarat normala.