1 Iunie este Ziua Internationala a Copilui, moment cand nu stiu daca intre incarcatura emotionala si cea comerciala se mai stabileste o limita. De 3 zile primesc tot felul de comunicate, newsletter-uri cu tot felul de idei de cadouri, reduceri, chipurile pentru copii.

De 1 Iunie orice mall, orice spatiu public se incarca de semnalistica specifica, avem baloane, chestii colorate si trambite.

Mereu ma intreb ce facem pe 2 iunie.... asta dupa ce pe 1 Iunie ii creezi copilului o supra-doza de ceva, fie ca il lasi sa manance ciocolata mai multa, fie ca il lasi in parc mai mult, fie ii dai telefonul sa se joace pe el etc. Pe 2 iunie copilul revine la acea realitate pe care o simte zi de zi si cred ca daca 1 Iunie e ziua copilului, pentru parinti ar trebui sa fie o zi de reflectie. Daca cineva a creat aceasta zi, inseamna ca noi constientizam ca nu acordam suficienta atentie si mai ales suficient timp copiilor nostri.

Cand e vorba de discutii despre copii sunt destul de sarcastica, chiar si cu mine insami. "Nu am timp" este cel mai mare pericol care il pandeste pe copilul nostru. Faptul ca nu ii acorzi timp este cea mai mare forma de alienare pe care o vad astazi peste tot si pentru care imi dau si eu imaginar cu o linie peste degete ca sa imi amintesc ca munca mai poate astepta si 24 de ore, insa copilul meu mai este copil doar acum.

Ne gasim tot timpul motive sa nu fim langa ei, job, preocupari diverse, shopping, coafor, delegatii, drumuri, trafic, facturi de platit si ei sunt acolo langa noi. Ne asteapta. Nu vreau sa va spun ce inseamna asteptarea in termenii unui copil, pentru ca pentru mine inseamna ani lungi de tristete de reluat ca si amintire.
Vreau sa spun doar ca implinirea carierei poate astepta, planurile si bugetele de asemenea pot astepta. Pana si financiar o familie se poate reorganiza putin atunci cand soseste pe lume un copil, mai ales un copil dorit. Si aici este alta discutie. Comparand felul in care noi ne-am asteptat copilul si felul in care eu am venit pe lume, vad niste diferente enorme care imi dau seama ca marcheaza destinul fiecarui om. Partial eu mi l-am inteles, insa intotdeauna am vazut ce inseamna evolutia unui copil dorit si iubit de la stadiul de idee versus unul care vine si pe care familia il primeste cu o acceptare fortata de context. Copiii iubiti de dinainte de a se naste sunt mai curajosi, au alta capacitate de a trece prin toate incercarile si nu cunosc negatia ca si esenta. Cred ca in sfarsit toata libertatea asta pe care ne-am dorit-o si tot accesul la informatie trebuie sa ne invete intai sa ne apreciem si sa ne iubim copiii, dar la modul adevarat, nu declarativ si de expunere.

Sunt foarte multi copii obositi acum. Sunt copii care merg si la sport, si la nu stiu ce cluburi, sunt copii care nu isi mai traiesc copilaria. Sunt copii carora li se spune zilnic cat de greu se obtine totul in viata, ca trebuie sa te trezesti dimineata in fiecare zi si sa muncesti, atat. Sunt parinti care isi acuza copiii ca stau prea mult pe telefon sau calculator si ca nu citesc o carte..... i-as intreba "De cate ori ai deschis o carte in ultima luna si ai facut asta in fata copilului?". De cate ori ai lenevit la propriu langa copilul tau? Dar impreuna cu el, stiti ca ei stau asa uneori, nu fac nimic, mai vorbesc singuri, se joaca cu o jucarie pe care tot o sucesc in maini, e felul lor de a se odihni, dupa care incep sa topaie prin toata casa. E foarte important sa iti inveti copilul sa se odihneasca, societatea ii va da mereu ocupatie, de la tastatura de la birou pana la telecomanda de acasa, tot timpul el va fi ocupat sa faca ceva.



Nu prea am cum sa va povestesc chestii de alea colorate si vesele cand vorbesc despre 1 Iunie, vreau doar sa fac eu fiecare zi ca si 1 Iunie pentru copilul meu atat timp cat este copil.

Totodata, astazi, in 2016, eu nu stiu ce fac toate aceste fundatii catre care pleaca milioane de euro donate de diversi miliardari si firme care spun ca sprijina UNICEF, adica inca astazi mor copii de foame, nu in Africa, ci in Romania, inca copiii sunt maltratati, nu in tarile arabe, ci in Bucuresti. Nu mai spun de faptul ca tot mecanismul acesta mondial permite ca acei copii din Pakistan sau India sa lucreze pentru marci precum H&M sau altii, ca multi copii din Africa sa moara de sete etc etc.... cred ca este pentru prima data cand simt ca noi adultii mintim cras.

Copiii nu au nevoie sa facem sacrificii si sa le repetam asta zilnic, ca facem atatea pentru ei si ne spetim. Copiii ne vor langa ei si vor ca noi chiar sa desfiintam 1 Iunie pentru ca ei sunt fericiti de ei in fiecare zi, noi mai avem de invatat de la ei.