M-am saturat de parenting "gurus"

12:21:00 4 Comments A+ a-


Da, m-am saturat de parenting gurus. Cine sunt ei? Sunt tot de felul de oameni, cu studii de specialitate sau nu, cu idei revolutionare sau nu, care dintr-odata stiu tot despre cum se creste un copil. Cauti ceva pe net sau intrebi ceva in anturaj despre paracetamol sau despre ceaiul de musetel si pac-pac ai 7 teorii de la 7 parenting gurus care stiu ei mai bine ca apa de inorog e mai buna mixata cu ceva caca vegan de soarece atomic.

M-am saturat de toata conspiratia alaptarii. De ce trebuie sa mai vorbim si paravorbim de acest lucru natural, uman, super normal, de milioane de ani pe aceasta planeta fiintele mamifere isi alapteaza puii pana cand simt ele si cum simt ele. De ce pana mea ne lansam in atatea teorii savante?? Mai, oameni buni, voi ati vazut cum isi alapteaza puii o pisica, o scroafa sau o catea?? Sau o femela hamster? Luati exemplu de la ele, ca vad ca de la atatea teorii incepem sa o luam razna rau de tot. Da' rau de tot, ne transformam in eroinele Planetei, care sunt singurele care au inteles rostul si misiunea alaptarii. 

Vaccinarea. Cu vaccinarea e nasol rau de tot, pentru ca este o problema vitala, cu multe, multe cazuri aparte si aici nu e de discutat si de emis teorii de salon. Fiecare copil e un caz in sine. Daca omenirea asta a scos de niste ani aceste vaccinuri care au salvat atatia oameni de la moarte, hai sa le vedem rostul. Hai sa invatam si de ce nu sunt bune, care nu sunt bune, sa cerem sfatul unor omeni avizati, sa ne informam despre contraindicatii. E tragic ca inca mor copii in urma unor vaccinuri sau ajung la boli grave. Dar este grav ca astazi, in secolul 21, inca mor copii de boli care chipurile au fost eradicate taman prin aceste vaccinuri. Aici e prea multa stiinta la mijloc si aici chiar cred ca cei care trebuie sa isi dea cu pararea sunt doar oamenii cu ani de scoala de medicina in spate, nu niste parenting gurus care au descoperit quinoa si avocado si numai asta dau copiilor sa manance. Aici nu e de batut campii, ci e de ascultat omul care pentru asta a stat ani de zile la scoala, in spitale si in laboratoare.

Cosleeping rules, ca e bine pana la adanci batraneti, ca sa il lasi de mic singur, crazy balamuc, nu se pun de acord acesti oameni atat de versati in ale parenting-ului. Unii zic ca daca doarme singur, va fi mai independent si puternic. Altii ca daca copilul doarme cu parintii, va fi mai fericit si linistit. Altii ca nu e bine sa doarma cu parintii, ca din cauza asta ajunge dependent de diverse chestii, iar parintii ajung sa se desparta (!!??).  Sa ne intelegem: nu un copil sudeaza un cuplu, cum nici un copil nu e cauza destramarii unui cuplu.  Iar asta isi da seama si o pereche de hamsteri in cutiuta lor cu talaj, nu au nevoie de specialistul de parenting sa vina sa le faca teorie.

Quality time cu copiii!! Pe bune, cand aud expresia asta ma apuca o greata maxima. Tot timpul pe care tu il aloci tie, vietii tale, este quality time. Si daca stau sa ma uit la luna, si daca sunt obosita si ma uit la o comedie, si daca stau sa ma joc cu cuburile cu cel mic sau ii citesc o poveste, tot quality time e. Eu cred ca daca unui copil ii daruiesti iubire pe bune, transparenta si nu il minti sau nu il iei de prost, el se va simti tot timpul cu tine bine si ii vei fi un reper bun in viata. Serios, nu am nevoie de Lego si de jocuri inteligente sa petrec quality time cu copilul meu, uneori ne uitam amandoi la cate un desene animat si mancam chipsuri.... cred ca au lesinat printesele parentingului cand au citit asta. Sa le mai zic ca ne luam si rontaim dulciui si el sta pe telefon si eu pe telefonul meu?? El pe Youtube si eu pe Instagram.... printesele parentingului deja m-au stropit cu agheazma. Sa le calmez, mergem si ne cataram si prin copaci in parc, pescuim, vizitam muzee, dar cand avem chef si nu ne facem planuri si nu urmaresc procentul de quality time. Nu o sa stau sa il mint ca vai, mama, citeste Shakespeare non stop si mediteaza si mananca numai quinoa, pentru ca viata nu e doar asta. 

Inot, tenis, engleza, curs de olarit si de prins fluturi. Despre asta am mai scris, despre competitia intre parintii martori ai teoriilor fitoase de parenting de a-si duce copiii la toate activitatile posibile. Ma intreb uneori cand privesc acesti copii obositi, trambalati prin trafic de la o activitate la alta, cum s-or simti. Eu as innebuni ca si adult sa am 3-4 activitati pe saptamana pe langa scoala sau gradinita.

Lasati copiii sa se joace si sa se bucure de ce au si bucurati-va si voi, asta e tot ce pot sa va spun eu. ca ii va lovi repede maturizarea si nu vor mai avea acea capacitate de a se bucura cum au acum.  Atat ma duce mintea.


4 comments

Write comments
Ioana
AUTHOR
26 septembrie 2017 la 14:20 delete

Excepțional articol. La un moment dar credeam că doar eu sunt depășită pentru că am trecut de 50 de ani iar între timp lumea a evoluat.
Mă bucur însă să văd că sunt și persoane mult mai tinere care au observat că în unele cazuri lumea a deraiat cu totul :)

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
26 septembrie 2017 la 18:33 delete

Ai perfecta dreptate, fiecare face ce vrea si ce crede ca e mai bine pentru copil si pentru el.

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
26 septembrie 2017 la 18:33 delete

Ai perfecta dreptate, fiecare face ce vrea si ce crede ca e mai bine pentru copil si pentru el.

Reply
avatar