Pe drum spre casa

Articol scris acum o saptamana, tot intr-o zi de luni....

Astazi in drumul spre casa am trecut pe la Unirii, e o manastire pe acolo, chiar nu stiu cum ii spune. Mereu sunt cersetori in zona si trebuie sa fii atent cum circuli sa nu dai peste ei.
In tot peisajul asta m-a blocat o scena, m-a blocat de nu am mai putut apasa pe acceleratie si mi s-a pus un nod in gat.
O mama cu 3 copii mici, cred ca cel mai mare avea 4-5 ani, cel mai mic cam 8 luni. Saraci lipiti. O fi mafia asta a cersetorilor care cica traiesc bine pe spatele celor cu sentimente nobile, insa copiii aia pareau ca nu au mancat de o saptamana. Mama se grabea si impingea la carucior si ii tragea pe ceilalti doi dupa ea, primisera din ce am reusit sa vad ceva de mancare si probabil se duceau spre casa.Erau imbracati cu niste haine aproape zdrente.
Nu am vazut asta decat cateva fractiuni de secunda, ma claxona deja cineva si imi facea semne ca tin coada de masini pe loc.
Am si acum nodul in gat si nu imi revin. Eram cu o prietena in masina si ma consola ca e multa saracie in tara asta si sa ne vedem fiecare de ale lui "Tie iti da cineva ceva?" ma intreba ea. Da, poate ca asa e.

In fiecare zi imi spun ca pe lumea asta exista un echilibru pana la urma, mediile ascund monstri insa.

Si astazi, cand in sfarsit postez chestia asta, am mai citit si ce a scris Madalina Uceanu pe blogul ei despre faptul ca nu putem uneori ajuta pe oricine ....imi dau seama ca este atat de greu sa imi spun NU, adica ...acum o saptamana as fi coborat din masina si as fi dat acelor copii toti banii pe care ii aveam in portofel, jucariile din portbagaj care sunt pentru iesit in parc cu baietelul meu.... dar nu vreau de fapt asta, as vrea sa pot face ceva ca nici un copil sa nu mai sufere de foame, sa schimb legile, sistemul de asigurari sociale.....obiceiurile mele de consum, ale altora,...nu stiu exact ce, insa acum stiu ca acestor porniri le spun NU, nu pot face minuni si trebuie sa accept asta.