GLAMOUR Stiletto Run - 2 august, Afi Palace, Bucuresti

14:18:00 0 Comments A+ a-




Mai sunt cateva zile pana incepe Glamour Stiletoo Run. Si voi participa. M-am inscris, am fost sunata, am confrmat. Si varsta. Si m-am bucurat ca nu a mai fost nevoie de acordul parintilor. Cine m-a sunat , a verificat varsta sa fie sigura ca nu sunt minora pentru ca altfel ar fi fost nevoie de acordul parintilor. Cand am spus 35 , am cam inteles ca as cam ingreuna media de varsta. :)

De ce ma duc? De foarte mica mi-am dorit sa fac un sport - gimastica, balet, alergat  etc. Mereu mi se spunea ca sunt prea mica, prea anemica, ca sigur o sa mi se rupa ceva. Si a inceput sa imi fie frica numai la gandul sa ma urc pe o barna sau sa fac singura podul din picioare. M-am mai ambitionat pana prin clasa a 7-a sa fac spagatul, cate o incercare de roata, sa ridic piciorul pana in tavan, dupa care singurul sport pe care l-am mai facut a fost alergatul prin Bucuresti de la facultate unde stateam si pe unde mai munceam. In liceu am fost o tocilara, punct.


Au mai fost tentative de jogging la care am renuntat dupa cateva incercari, am mai mers la diverse sali, fitness, aerobic, insa de cand a aparut baietelul meu, nu mai e de gluma. Daca nu imi faceam o conditie fizica cat de cat as fi fost terminata. Am inceput cu alergat, atat cat puteam, cand am depasit un minut de alergat in continuu a fost sarbatoare. Am facut si vreo 3 luni de sala la One Fitness....insa nu imi placea ideea de sala. Si simteam ca nu am aer acolo.
De pe la inceputul acestui an fac balet la Casa de balet . Carmen, cea care m-a invatat ce inseamna baletul, are o rabdare fantastica cu noi, cele trecute de o anumita varsta, sa ne invete sa ne redescoperim corpul. Chiar si dupa o nastere. Si mai ales sa ni-l acceptam cu limitele lui, insa sa gasim ce e mai bun in noi. Cand lipsesc de la balet, din motive obiective, incerc sa recuperez acasa, atat cat pot, macar prin exercitiile de baza. Incerc acum cu mine insami un experiment pe care il numesc LazyGym , despre care vreau sa va povestesc in curand, in care folosesc miscari de la balet. Carmen mi-a aratat ca baletul este cea mai complexa forma de sport pentru o femeie, te ajuta sa iti infrumusetezi ceea ce ai, fara sa faci muschi aiurea, fara sa ai o atitudine usor masculina cum au instructoarele de fitness sau aerobic. Carmen este o femeie extrem de frumoasa si de feminina si de normala.

Si uite asa mi-am zis ca nu e tarziu nici la 35 de ani sa ma duc la prima competitie sportiva din viata mea, e un inceput :). Voi alerga 100 de metri, pe tocuri insa, trebuie sa am tocuri de minim 7 cm si late de 2 cm. Am deja doua perechi testate, le voi lua pe amandoua cu mine la concurs. Asadar imbin dorinta mea de performanta sportiva cu dorinta mea de a ramane mereu feminina: voi alerga pe tocuri.

Am o perioada acum cu suisuri si coborasuri, am si vesti bune si rele in jurul meu, insa acest concurs mi-l dedic mie si trebuie sa particip la el, indiferent de rezultate. Vreau primul premiu, dar mai mult vreau ca voi, cititorii blogului meu, sa vedeti ca niciodata nu e tarziu sa faci ceea ce iti doresti din suflet. Si vreau ca eu sa ma conving ca pot incepe chiar acum sa fac lucururi care imi plac cu adevarat.

Haideti la Glamour Stiletto Run, daca nu sa participati, sa sustineti fetele care vor alerga pe tocuri !