De 10 ani sunt mama

13:50:00 0 Comments A+ a-

 


De 10 ani sunt mama. Ce a insemnat asta concret?

Mi-am dorit foarte mult sa am copilul meu, pentru ca ani de zile am ajutat pe alti copii care nu erau ai mei.

Nu a fost atat de usor, pentru ca am avut vreme cu adevarat de mine mai tarziu si am gasit omul cu care sa am acest copil si tarziu. Nu voiam sa fie cineva simplu donator, ci sa fie prezent ca un tata complet in viata mea si a celui mic.

Prognozele medicale nu erau bune, cam 10 luni am asteptat si vreun an inainte m-am pregatit fizic, sa reglez la nivel anatomic tot impactul muncii si al stresului acumulat in timp.

Am fost si voi fi prezenta ca mama, pana acum am lipsit concret din peisajul lui cumulat poate maxim 12 zile. In primii ani, ma refer pana la 7 ani. deloc. Eu una am resimtit intens absemta fizica a parintilor in primii ani, chiar daca bunicii mei materni mi-au fost cei mai buni parinti pe care i-am cunoscut vreodata.

Sursele pe care le-am folosit ca sa invat sa fac tot ce pot eu mai bine au fost medici, o dula, psiholog si site-uri specializate. Am evitat si evit toata aceasta filozofie de parenting, am intrat de doua ori in niste grupuri de mamici pe Facebook si am fost socata la propriu ca o femeie cu facultate, mama, asculta pe alta la fel ca ea, fara specialitate in pediatrie sau macar asistenta de pediatrie, asupra diverselor chestii medicale legate de copii.  Bine, in timp am vazut ca sunt si pediatri care dau niste recomandari care pur si simplu te fac sa intelegi ca si un medic cedeaza in fata unei presiuni de prostie exersata. Plus ca nu am avut timp de Facebook, nu in acest mod. 

In primii doi ani am functionat fara bone, fara nimic, cu ajutor din cand in cand, pe perioade de maxim o saptamana, cand ajungeam la crize majore. In special, la mine criza majora era ca nu apucam sa mananc si sa ma odihnesc. 

Revenirea la munca mi-a aratat ca o corporatie care se da cu fundul de pamant ca echipa este ca o familie nu vrea de fapt mame si are amnezie avansata fata de performanta mea dinainte. Pe langa asta, am dat peste colegi cu un caracter cel putin abject. Dar mai bine, asa mi-am dat seama ca a sta acolo, chiar daca conditiile financiare erau foarte bune, insemna sa ma otravesc zi de zi si sa ii duc copilului acasa o mama otravita.

Am realizat ca cel mai putin imi este teama de saracie sau de munca, dar nu pot trai intr-o ipocrizie sufocanta.

Spun si unele mame ca timpul trece repede. Nu mi se pare deloc. Am trecut in perioada asta prin doua crize de surmenaj, a doua fiind majora. Mai exact ajunsesem sa nu ma pot ridica din pat, iar mesajul de cerere de concediu l-a scris sotul meu catre clientul cu care lucram atunci. Eram freelancer. Si asa sunt si acum.

Doi adulti sa functioneze full options cu serviciu, casa si masa pentru un copil e o munca titanica. Am avut bona incepand de la 2 ani, cand ne-am dat seama ca o gradinita particulara, desi impecabila, nu oferea ce trebuia sa primeasca de fapt un copil. Bona insa se ocupa de copil, asa am si covenit, pentru ca un copil are nevoie de prezenta reala, nu de cineva care doar ii schimba scutecul si face curat prin casa. Am avut norocul major ca dupa multe selectii si recomandari  sa gasim un om super, pe care l-a validat Mihai. 

Ideea a fost si este ca vreau sa ofer copilului ce e mai bun pentru el, nu convenabil pentru mine. Da, convenabil ar fi fost poate la un moment dat sa il lasam cu bona 3 zile si sa plecam nu stiu pe unde. Dar ne-am dat seama ca nu vrem asa ceva. Iar ca idee, pentru cei ce ridica acum o spranceana, viata de cuplu exista la modul cel mai activ si real din momentul in care am aflat ca sunt insarcinata si pana azi Ne simtim extraordinar de bine in casa noastra, la fel cum spun alti parinti ca ei nu se pot destinde decat dupa ce isi duc copiii la bunici sau ii lasa cu bone si alte persoane.

Am mers in vacante cu el, atunci cand am considerat ca vacantele au o semnificatie pentru el. Faptul ca ii schimbi scutecul copilului la Paris sau la Bucuresti pentru el nu are nici o importanta. A, ca tu vrei sa postezi pe Instagram o poza idioata de cat de happy esti tu cu bietul bebelus trambalat prin avioane si hoteluri, e problema ta. Crede-ma ca vei avea full time sa te plimbi dupa ce el ajunge la momentul cand iti spune ,,bai, mama, ia mai pleaca si tu de acasa". Eu am trait momentul si a fost super, sa imi spuna ca s-a simtit foarte bine cateva zile fara mine, dar totusi dupa 4 zile, a fost tare bine ca am venit.

Mi-am crescut copilul sa fie onest, iar asta il ajuta mult. Asa am facut diferenta si intre ce inseamna cu adevarat prieten si ce este doar coleg sau o cunostinta. Inclusiv in familie.Da, ii dau reject poate anumiti oameni, asa cum si el da reject, insa isi mentine o zona curata in jur, fix cum sunt si eu.

La capitolul alimentatie, mereu am fost intrebata cum de el mananca si chestii sanatoase considerate gretoase de alti copii. Si am zis simplu: ce manca el, mancam si eu, m-a vazut mancand brocolli si humus cu atata placere si nu a trebuit sa ii spun, hai, mananca ca are vitamine.  I-am oferit mereu exemplu. Sper sa functioneze in continuare. Sper insa sa nu imi preia elanul pentru munca care pe mine m-a pus jos de cateva ori, dar am mari sanse sa cred sa nu. De vreo 2 ani invatam si lenevirea utila, impreuna.

Daca coplului ii spui ,,vai, mananca asta ca e bun", nu prea va manca. Insa daca te vede pe tine ca infuleci ceva, va manca si el ce mananci tu.

Idem cu alte activitati. Daca te va vedea pe tine facand ceva, cam aia o sa faca si el. Degeaba il duci la gradinite mega fandosite. Daca tu acasa stai toata ziua la filme, uiti sa te speli, vorbesti urat, stai cu sticla in mana, freci telefonul pe jocuri si aplicatii penibile sau altceva, cam asta e prognoza sa faca si el. Sau poti avea un copil cu adevarat socat care se va opune la ceea ce faci. 

I-am spus si nu de multe ori, i-am explicat de ce nu are voie sa faca anumite lucruri si asta e la ordinea zilei. Sunt ferma, dar nu dura. Si vad ca si el deja stie sa spuna nu fara a fi agresiv. A-l lasa sa mi se urce in cap nu ii este lui de folos in primul rand. A inteles ca are camera lui, zona lui de joaca, biroul lui, micile lui sarcini in casa. Gen sa duca farfuriile la bucatarie dupa ce mancam. Sa isi puna hanele in dulap, sunt chestii pe care le repetam de la 3-5 ani, intai in joaca, apoi serios treptat.

Eu zic ca e mai bine sa te vada fericit in adevaratul sens al cuvantului si atunci va invata si el lectia asta. Daca simti ca faci efort in a face chestia asta, la tine e problema, nu copilul e cauza incapacitatii tale de a fi fericit cu el. Asta aviz mamicilor ce se dau lovite si sacrificate de greutatea de a fi mame.

Mai, ma pregatesc activ si serios sa fiu mama de adolescent. Am elucidat cu el un pic ce sunt prezervativele, informatii despre ciclul menstrual cred ca are chiar prea multe si le si stie, cam atat.