"Cand iesi pe poarta, sa nu ai cumva tivul la fusta descusut, sa fii nepieptana sau nerujata..." Cam asa suna si astazi unul din sfaturile date de bunica mea, inca de cand eram foarte tanara. Am avut bafta sa am in familie femei pricepute cam la toate si destul de severe cu ele insele. Hainele mereu impecabil calcate, parul intotdeauna pus pe bigudiuri, cu toate acestea tot ele spalau la mana, frecau oalele cu tix si stateau pana noaptea tarziu sa fiarba prosoapele cu soda. Cateodata stau sa ma gandesc daca eu as putea face macar 50% din ce reusea sa faca bunica mea intr-o zi si sa am puterea sa mai dorm si cu bigudiuri in par.

Imaginea femeii de astazi este cat se poate de dinamica, contorsionata uneori si putin artificiala. Imi aduc aminte ca pana si machiajul prea strident era privit cu suspiciune de doamnele din familia mea, care spuneau ca nu trebuie sa te incarci ca si un maimutoi. Astazi insa niste implanturi si niste acid hialuronic in buze sunt mici ajustari si devin o banalitate. Nu stiu cate mai suntem femei pe bune si nu stiu cate mai reusim sa ne asumam asta. 

Avem o presiune a perfectiunii imaginii si devenim oarecum sclavele unei frumuseti devenite ca si o eticheta. Ne supunem unei uniformizari de multe ori, incepand de la vestimentatie, machiaj si pana la gesturi. Ma uitam duminica, cand eram mica, cum ieseau doamnele la plimbare. Nu vedeai doua taioare la fel, pentru ca fiecare avea o croitoreasa sau isi facea singura hainele. Fiecare se coafa cum reusea acasa, la coafor nu era asa un obicei sa mergi, dar asta inseamna varietate. Nu stia nimeni de brandul X sau Y, practic nici nu te interesa asta. Cel mult, tanjeai dupa un parfum bun sau un ruj, greu de adus in tara pe vremea aceea, dar hainele chiar erau adaptate la felul fiecareia. Si era si o normalitate a expunerii tale ca si femeie la modul perfect, adica la taior si pantof cu toc, proaspat coafata, era firesc sa fii vazuta duminica, dar nu zi de zi. Se accepta automat ideea ca in timpul saptamanii munceai, spalai, calcai, faceai mancare,frecai podelele, puneai muraturi si nu aveai cum sa arati asa ca de duminica. Nici nu erai privita bine ca femeie prea aranjata la munca si in timpul saptamanii, adica insemna ca ceva nu e bine acasa, ca nu esti gospodina. Ma amuz cand imi aduc aminte comentariile vecinelor de pe strada unde este casa bunicilor mei, daca trecea vreo doamna cu unghii mai lungi si pe tocuri inalte, intorcandu-se acasa dupa munca, le si auzeam "Cum sa faci mancare cu unghiile alea? Dupa ce mergi pe tocurile alea, cine mai da cu matura? Vai de capu' lor ce o fi in casa lor".

Pana la urma, ca si femeie ai niste limite. Nu poti fi zilnic ca scoasa din cutie. Nu mi se pare ok sa fii nici sleampata, cu parul nespalat si cu hainele scamosate, dar totodata e si penibil sa apari de la 8 dimineata pe tocuri de 12 cm, rochie de cocktail, parul coafat ca de serata si cu fondul de ten de 3 straturi. O femeie pe bune stie sa isi gaseasca contextul cand sa straluceasca. Moderatia face parte din feminitate. Afisand prea multa stralucire zilnic e posibil sa enervezi putin pe cei din jurul tau si sa nu vada dincolo de poleiala. O femeie pe bune isi accepta o zi cand parul nu sta ca in pozele de pe cutiile de vopsea de par, cand cearcanele apar sub ochi sau cand oboseala nu mai permite decat un patof comod.

Daca vrei sa spui si tu ceva despre ce inseamna o femeie pe bune si stii pe cineva care iti inspira asta, vezi aici campania #femeipebune lansata de Lactacyd si intra in concurs. Poate castigi  un premiu chiar impreuna cu femeia care te inspira.